Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 februarie 2018
Declarații politice
Aurel Robert Boroianu
Discurs
„Afacerile cu vize de flotant trebuie să înceteze!”
Anul trecut, în calitate de deputat al PNL Constanța, am inițiat și depus în Parlament Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români.
Prin acest demers legislativ propun corectarea deficiențelor legislației în vigoare privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, astfel încât să nu mai poată exista pe viitor situații în care, de exemplu, peste o mie de persoane să aibă posibilitatea de a locui în acte la aceeași adresă, prin obținerea vizelor de flotant.
Astfel, în inițiativa legislativă mai sus menționată, propun ca fiecare persoană fizică sau juridică care găzduiește alte persoane să dea câte o declarație scrisă care să cuprindă suprafața utilă a locuinței și numărul de persoane din locuință, însoțită de acte doveditoare în acest sens.
De asemenea, mai propun ca mențiunea privind stabilirea unei reședințe să nu se mai acorde în cazul în care numărul de persoane din locuința respectivă și suprafața minimă utilă nu se încadrează în prevederile din Legea locuinței în vigoare, iar cei care nu respectă aceste dispoziții să fie amendați.
Consider că aceste modificări legislative se impun a fi făcute în regim de urgență, deoarece mass-media a semnalat până în prezent, de foarte multe ori, cazuri incredibile, în care la o singură adresă sunt înregistrate chiar mai mult de o mie de persoane. Cu alte cuvinte, specularea vizelor de flotant a devenit deja un fenomen de amploare, nepermis într-o țară normală.
Aceste vize de flotant, acordate de o singură persoană fizică sau juridică unor sute sau mii de persoane, la aceeași adresă, reprezintă în mod categoric o nouă modalitate de a obține bani, în mod fraudulos, de cei care acordă aceste vize. Bineînțeles că și cei care le solicită doresc obținerea unor beneficii ilegale, de foarte multe ori aceste vize fiind solicitate în scop electoral sau pentru obținerea ulterioară a cetățeniei române de persoane din afara Uniunii Europene.
Ținând cont de faptul că mass-media a prezentat chiar un caz uluitor, în care la două adrese din sectorul 3 din București figurau 2.000, respectiv 3.000 de persoane, cred că nici autoritățile române și nici noi, parlamentarii, ca legiuitori, nu mai putem închide ochii la astfel de afaceri evidente cu vizele de flotant.
De aceea, le propun colegilor parlamentari din PSD și ALDE, dar și celor din celelalte partide parlamentare, să fie obiectivi cu privire la situațiile incredibile de acest gen, care se întâmplă în România, nu în Africa, să susțină și, în consecință, să voteze modificările legislative pe care le-am propus!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .