Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·17 martie 2015
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Ioan Chelaru
Discurs
Aflu cu întârziere, mărturisesc, că cele două proiecte care privesc controlul de subsidiaritate și proporționalitate ies din termen astăzi, așa că o să rog plenul Senatului să fie de acord să supună aprobării cele două proiecte astăzi, pentru a le trimite Comisiei Europene, fără niciun fel de incident.
Deci, stimați colegi, revin la punctul 1, Proiectul de hotărâre cu privire la Propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind Fondul european de investiții strategice și de modificare a regulamentelor (UE) nr. 1.291/2013 și (UE) nr. 1.316/2013. Supun aprobării dumneavoastră proiectul.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.