Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·5 martie 2013
other · respins
Andrei Valentin Sava
Aprobarea suplimentării ordinii de zi
Discurs
Agenda noastră internă reușește de multe ori să contamineze acțiunile României în plan extern, mai ales atunci când neaveniții ajung să vorbească în numele țării. Din păcate, poziția României în cadrul negocierilor pe dosarul Schengen este șubrezită de ani buni de zile ca urmare a inabilității în plan diplomatic a foștilor guvernanți, inabilitate prelungită acum prin declarațiile și reacțiile publice de la Cotroceni.
În perioada 7–8 martie anul curent are loc Consiliul pentru Justiție și Afaceri Interne, crucial pentru România și aderarea la Tratatul Schengen. Se împlinesc fix 2 ani de zile de la data stabilită prin tratatele Uniunii pentru această aderare, și anume martie 2011. Conform acestor tratate, România era obligată să îndeplinească o sumă de cerințe de ordin tehnic, care priveau îndeosebi securizarea frontierelor, dar care presupuneau investiții de miliarde de euro. Cu toate rigorile și neajunsurile crizei economice acute din perioada 2009–2011, România și-a îndeplinit aceste angajamente și acest fapt a fost unanim recunoscut în cadrul misiunilor de evaluare tehnică din respectiva perioadă.
Cu toate acestea, pe toată durata lui 2011, accesul României în Schengen a fost blocat, inventându-se tot felul de pretexte în afara tratatelor, pretexte pe care Guvernul Boc le-a înghițit pe nemestecate. Faptul că Guvernul Boc s-a prezentat în genunchi la acest moment greu de negociere, când însă aveam de partea noastră toate prevederile tratatelor, ne-a fragilizat și mai mult poziția în interiorul Uniunii. Este motivul pentru care un pretext invocat de state ca Olanda încă din 2011, cel legat de angajamentele din Mecanismul de Cooperare și Verificare, s-a perpetuat, ajungând acum semioficializat în dezbaterea privind accederea României în Schengen.
Această temă produce în continuare multă emoție în spațiul public românesc și asta explică și pozițiile agresive ale președintelui Băsescu împotriva Guvernului condus de premierul Ponta. Deși a patronat acest eșec de proporții încă din perioada când accesul nostru în Schengen a fost blocat în mod nedrept, președintele preia astăzi retorica și jargonul Bruxelles pentru a denigra un Guvern care s-a trezit cu acest cartof fierbinte în brațe de mai puțin de 10 luni de zile. Ca și în alte împrejurări însă, parlamentarii actualei majorități USL trebuie să ignore astfel de poziționări și să încerce să facă bine României prin instrumentele avute la dispoziție. Despre aceste instrumente doresc să vă vorbesc astăzi.
Săptămâna trecută am avut onoarea să particip la întâlnirea comisiilor reunite pentru politică externă cu președintele Senatului din Olanda, domnul Fred de Graaf. În cadrul intervenției mele am salutat eforturile Parlamentului Regatului Țărilor de Jos pentru dezvoltarea relațiilor bilaterale, relații excelente, dacă amintim doar nivelul investițiilor olandeze directe în România. În același timp, în ceea ce privește dosarul Schengen, am solicitat opinia președintelui Senatului olandez privind oportunitatea înființării unei comisii comune de lucru care să ajute la depășirea rapidă a obstacolelor din calea aderării României la Spațiul Schengen. Domnul de Graaf a apreciat această propunere, replicând că în scurt timp ne va informa oficial cu privire la un răspuns comun al Senatului și Camerei Reprezentanților din Olanda pe această problemă. În sprijinul propunerii mele, președintele de Graaf a subliniat rolul unei asemenea comisii pentru culegerea în timp real a datelor legate de rezultatele concrete ale României în procesul de aderare la Schengen.