Valeriu Alecu

„Agricultura ecologică”

În ultimele două decenii, eficiența producției agricole din România a avut foarte puternic de suferit, pe de o parte din tergiversările în restituirea proprietăților agricole, care a determinat întârzieri în coagularea microfermelor, iar pe de altă parte prin lipsa investițiilor și susținerii puternice de către stat pentru acest sector. Este greu de crezut că produsele agricole românești, obținute la costuri de producție mult superioare celor din spațiul Uniunii Europene, se vor impune, în aceste condiții, pe piața internă și externă.

Știm cu toții că producțiile-record înregistrate de fermierii francezi sau olandezi se bazează în mare măsură pe utilizarea descoperirilor științifice în materie, exprimate fie în soiuri sau specii ameliorate, fie în sporuri de îngrășăminte chimice, fie în pesticide sau erbicide revoluționare. Cu toate acestea, de câțiva ani, cererea consumatorilor europeni s-a modificat substanțial, înregistrând o creștere semnificativă către produsele obținute în mod ecologic.

Am putea spune că această breșă de piață ar putea foarte bine să fie exploatată de fermierii români. Fără a fi ironic, cred că, din lipsa resurselor financiare, cei mai mulți dintre fermierii români produc deja ecologic, pentru că aceștia nu-și permit nici să cumpere semințe modificate genetic, nici să administreze îngrășăminte chimice sau pesticide.

Ceea ce pot să remarc este faptul că statul român se poate implica mult mai activ pentru ca suprafețe agricole destinate producției agricole ecologice să mențină cel puțin

trendul de creștere înregistrat în anii anteriori, de circa 25.000 de hectare anual.

În plus, pentru a ne putea impune pe piața internă și europeană, subvențiile pentru producția ecologică ar trebui să fie mult mai consistente în raport cu producția neecologică. Ele ar trebui să vizeze atât subvențiile la hectar, cât și dotarea tehnico-materială. Nu ar fi rău nici dacă am gândi chiar un sistem de prime de export pentru producția ecologică din România, ca măsură de stimulare a acestui sector.

Avem resurse, avem experiență, mai trebuie doar politici bine coordonate pentru agricultura românească, cu priorități, strategii și concept de competitivitate.