Mihăiță Găină

„Agricultura românească în 2013”

Încă nu s-a încheiat anul agricol 2013. Nu s-au făcut toate socotelile și nu s-a tras linie pentru a putea spune cu exactitate ce s-a întâmplat în totalitate cu agricultura țării noastre în acest an.

Totuși, câteva date, tendințe și concluzii putem trage pe seama recoltelor strânse și a rezultatelor economice deja înregistrate. De asemenea, cred că putem trage câteva învățăminte pentru viitorul an agricol, care a început cu arăturile și însămânțările de toamnă.

Cea mai importantă constatare este aceea că România are un potențial agricol considerabil, are un potențial de dezvoltare agricolă în viitor, dar, cu organizarea, cu resursa umană și cu tehnologiile pe care le avem în prezent, nu valorificăm decât o parte din acesta. Această idee o regăsim și în analizele mai recente ale specialiștilor, care situează potențialul agricol pe primul loc între punctele tari ale acestei ramuri. Câteva dintre recoltele acestui an, cum sunt cele de grâu, de rapiță, de porumb, de struguri și în mod deosebit de floarea-soarelui (cea mai mare producție din țările Uniunii Europene) au dat o satisfacție mai mare fermierilor și țăranilor decât în alți ani.

Dar recoltele mari nu înseamnă întotdeauna și rezultate economice pe măsură. Producțiile mari nu constituie întreaga soluție a problemei, pentru că ce folos are producătorul de struguri care îi vinde cu 50 de bani kilogramul?! Recolte mari și prețuri mici înseamnă pentru producător eforturi mari, muncă multă, dar venituri mici. La acest punct înseamnă că avem o problemă și politica noastră agrară trebuie să-i găsească o soluție care să motiveze producătorul pentru a obține recolte și rezultate economice competitive, la nivelul celor din celelalte state membre ale UE.

O a doua constatare se referă la faptul că recoltele mult mai bune din acest an au la bază nu numai un regim meteorologic mai bun, ci și o serie de politici și măsuri guvernamentale pe care ministerul de resort le-a aplicat sectorului. Între acestea, apreciez că pe primul loc se situează acordarea la timp a subvenției la hectar, pe cap de animal, pentru motorină și altele. În legătură cu finanțarea agriculturii, domnul ministru Daniel Constantin preciza că agricultura românească a primit în ultimii ani din fondurile europene peste 10 miliarde de euro. Este o investiție substanțială de care, trebuie să recunoaștem, agricultorii noștri nu s-au mai bucurat până acum. Cum spuneam mai sus, subvenții în agricultură s-au tot dat, atât din bugetele naționale, cât și subvenții și investiții externe, dar niciodată la timp și atât de mari ca în acest an. Or, lucrul acesta, o finanțare suficientă și la timpul oportun, se regăsește în rezultatele obținute.

În prezenta declarație nu mi-am propus să fac o sinteză a tot ceea ce s-a petrecut mai bine sau mai puțin bine în agricultura românească, dar aș vrea să mai precizez un aspect care mi se pare esențial pentru valorificarea mai bună a potențialului agricol al țării. El este precizat în Programul de guvernare, dar cred că în activitatea concretă trebuie scos mai în față, ca prioritate. Este vorba de revigorarea cercetării științifice agricole și agrotehnice. Mai mulți fermieri ne atrag atenția că cercetătorii din acest domeniu, deși au rezultate remarcabile și cu adaos de plusvaloare, sunt în continuare prost plătiți și există riscul ca în viitor să nu mai avem soiuri de semințe și rase de animale autohtone productive ca până acum. Iar acest lucru înseamnă costuri foarte mari. De exemplu, la semințele importate costurile sunt de 3–4 ori mai mari. Numai costul seminței de grâu la un hectar ar putea ajunge la peste 2.000 de lei, ceea ce va face fie nerentabilă această cultură vitală, fie realizarea ei la prețuri foarte mari la consumatori. Iată de ce, consider ca aceste consecințe nedorite și costuri mari sunt mult mai împovărătoare decât o finanțare și o dotare corespunzătoare a cercetării din domeniul agriculturii.