Gabriel Tița-Nicolescu

„Agricultura țării este cel mai mare eșec al perioadei de tranziție.”

Agricultura, cultivarea pământului pentru a crește plante a constituit ramura principală de la începuturile civilizației. Ea asigură cea mai mare parte a alimentelor, materiale necesare pentru îmbrăcăminte și alte materii prime pentru industrii.

România este al doilea mare producător agricol din Europa Centrală și de Est, după Polonia, și la nivel mediu comparativ cu UE. Avem o populație rurală de 10 milioane de locuitori, dintre care 3,3 milioane sunt activi agricol, ceea ce ne situează tot pe locul al doilea în Europa. Standardele UE impun ca forța de muncă în sectorul agricol să fie de maximum 5%. Alinierea la standardele UE va aduce șomaj masiv în agricultură și mulți locuitori vor fi nevoiți să migreze de la sat la oraș.

Populația activă agricol de la noi este de șase ori mai mare decât media europeană, iar ponderea agriculturii în PIB este de aproximativ 11 ori mai mare în România decât cea existentă în UE. Surplusul semnificativ de forță de muncă, împreună cu lipsa cronică a capitalului reprezintă unele dintre principalele probleme cu care se confruntă agricultura românească din perioada de tranziție.

În România, din agricultură, abia hrănim doar un sfert din populația țării, în condițiile în care am putea produce pentru cel puțin 80 milioane de persoane.

Deși toate partidele au promis în fiecare campanie electorală că vor face și vor drege pentru agricultură, nu există nici acum o strategie reală, pe termen lung, de dezvoltare a acestui sector despre care majoritatea analiștilor susțin că este cea mai sigură soluție de ieșire din criză.

Agricultura din România este foarte proastă, pentru că niciun guvern din ultimii 20 de ani nu a făcut nimic pentru a redresa situația. Nimeni nu a pus la punct această problemă și este păcat, pentru că natura ne ajută. În plus, sunt

fondurile europene care ar putea fi accesate și pe care am putea să le atragem rapid. Trebuie eliminată birocrația, iar Guvernul trebuie să ofere sprijin în acest sens.

Dincolo de fondurile europene, oportunitățile la nivel local pot apărea și din aplicarea unui cadru de reglementare mai stabil și mai predictibil, ca urmare a implementării Politicii Agricole Comune, cu efecte pozitive în ceea ce privește stabilizarea prețurilor. Valorificarea deplină a avantajelor integrării României în Uniunea Europeană ar putea deschide noi oportunități pentru fermierii români, ce vor putea aproviziona o piață cu o populație ce depășește 80 milioane de locuitori.

Teoretic, România poate deveni a treia putere agricolă a Europei, după Franța și Germania, în condițiile unei absorbții bune a fondurilor europene până în 2013, a unor investiții străine directe semnificative și a unui anumit sprijin guvernamental.

Politica total ineficientă din ultimii 20 de ani din agricultură a făcut ca acest domeniu să fie acum aproape falimentar. Astfel, România importă alimente în valoare de 3,7 miliarde de euro anual, în timp ce vecinii noștri bulgari nu depășesc jumătate din această valoare. Trei milioane de hectare rămân nelucrate anual. Predomină agricultura de subzistență, care este extrem de învechită. Încă mai sunt zone unde se ară cu boul și cu plugul de lemn.