Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 octombrie 2018
Declarații politice · respins
Florică Ică Calotă
Discurs
„Agroturismul în Delta Dunării”
Ca să înțelegi o părticică din ceea ce înseamnă complexitatea Deltei Dunării nu este de ajuns să citești despre acest loc, ci trebuie să vizitezi acest vast și complex mediu natural, să te plimbi cu barca pe canale și lacuri, să asculți freamătul stufului și zgomotele naturii și abia atunci îți vei da seama cât de bogați suntem cu un asemenea loc mirific, supranumit paradisul dintre ape, un loc pe care trebuie să-l păstrăm și pentru generațiile următoare, măcar așa cum este el acum.
În ceea ce privește agroturismul din Delta Dunării, s-au alocat fonduri de peste 4 milioane de euro pentru construcția și modernizarea agropensiunilor.
Întreprinzătorii din mediul rural care se încadrează în categoria microîntreprinderilor sau a întreprinderilor mici din zona ITI Delta Dunării au la dispoziție 4,39 de milioane de euro, prin PNDR 2020, pentru dezvoltarea afacerilor. Pot fi finanțate servicii turistice și agroturistice de cazare, servicii de catering, servicii de ghid turistic.
Sunt susținute și investițiile pentru infrastructură în unitățile de primire turistică tip agroturistic.
Acești bani sunt disponibili pe două linii de finanțare, prin submăsurile 6.2 și 6.4. Pentru submăsura 6.2 – Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale – alocarea financiară disponibilă este de 1,4 milioane de euro. Fondurile alocate pentru submăsura 6.4, referitoare la „Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole”, sunt în valoare de 2,99 milioane de euro.
Microîntreprinderile mici și întreprinderile mici, atât cele existente, cât și cele nou-înființate, trebuie să își desfășoare activitatea propusă prin proiect în spațiul rural din teritoriul ITI Delta Dunării, punctul de lucru pentru activitățile aferente investiției finanțate prin proiect. Trebuie, de asemenea, să fie amplasate în spațiul rural din teritoriul ITI Delta Dunării.
Pot accesa aceste linii de finanțare și fermierii sau membrii unor gospodării agricole care își diversifică activitatea de bază, agricolă, prin dezvoltarea unei activități neagricole în zona rurală din teritoriul ITI Delta Dunării, în cadrul întreprinderii deja existente, încadrabile în microîntreprinderi și întreprinderi mici, cu excepția persoanelor fizice neautorizate.
Sesiunile de primire a proiectelor se deschid după cel puțin șapte zile de la data publicării versiunii finale a Ghidului solicitantului pe pagina de internet a AFIR.
Delta Dunării reprezintă, din punctul de vedere al agroturismului, un izvor nesecat în alimentarea dezvoltării turismului românesc și european.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.