Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·9 februarie 2010
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Teodor Atanasiu
Discurs
„Alb-dalb imaculat – ministrul Elena Udrea”
Dacă mai exista vreun semn de întrebare vizavi de importanța pe care o prezintă doamna Udrea pentru PD-L și, mai ales, pentru președintele Băsescu, temerile au fost mai mult decât spulberate acum: ni s-a întărit cu prisosință convingerea că distinsa doamnă mai sus menționată este cel mai important și, în același timp, controversat personaj politic postdecembrist. Este, de asemenea, cel mai apărat, mediatizat și favorizat politician, indiferent de fapte, de consistența sau gravitatea unora dintre acestea, indiferent de consecințele nefaste sau aberant de ridicole care se nasc din înverșunatul scut creat în jurul dumneaei de către toți cei forțați să o apere cu orice preț.
Doar pentru o scurtă reîmprospătare a memoriei dumneavoastră, vă amintesc faptul că, anul trecut, Parlamentul a constituit o Comisie de anchetă parlamentară în vederea clarificării modului de cheltuire a banilor publici de la Ministerul Turismului. Comisia respectivă a acuzat la acea vreme existența mai multor ilegalități, după finalizarea anchetei parlamentare. Deputații au trimis atunci Parchetului doar cererea de declanșare a cercetărilor pentru subordonații Elenei Udrea, întrucât aceștia nu au imunitate. Cât privește urmărirea penală a doamnei ministru, recomandările în acest sens ale comisiei de anchetă au fost trimise pentru raport Comisiei juridice a Camerei Deputaților, condusă de un PD-L-ist, domnul Daniel Buda. Dar, cum era de așteptat, lucrurile au fost tergiversate îndelung, dosarul nefiind pus nici până în ziua de azi pe ordinea de zi a comisiei, astfel că deputații nu au avut posibilitatea de a face o cerere oficială de urmărire penală a Elenei Udrea, procedură prevăzută de Constituție în cazul miniștrilor parlamentari.
Deși întrebarea nu a fost pusă oficial, răspunsul nu s-a lăsat așteptat: doamna Udrea a primit urgent NUP din partea Parchetului General! Iar, ca să nu mai existe nicio urmă de îndoială în ceea ce privește activitatea prestigioasă și, mai ales, imaculată a doamnei Udrea cât timp a îndeplinit funcția de ministru al turismului, procurorii, din exces de zel, au inventat și demontat 8 capete de acuzare, deși parlamentarii comisiei care a anchetat-o formulaseră numai 4.
Și, mai mult decât atât, hei-rup-iștii procurori s-au transformat în cei mai înverșunați apărători pe care Parchetul i-a avut vreodată, găsind cele mai înduioșătoare până la lacrimi explicații, de o consistență nemaiîntâlnită, pentru presupusele ilegalități din cadrul Ministerului Turismului.
Dar inflația de apărători nu se oprește aici, deoarece doamna Roberta Anastase însăși a contribuit la închiderea deplină a scutului format în jurul ministrului Elena Udrea: raportul Parchetului a fost gata pe 18 decembrie 2009 și a fost în aceeași zi trimis, nu Camerei Deputaților, așa cum ar fi fost normal, ci doamnei Udrea, personal, care și-a prezentat colegilor PD-L-iști „pașaportul de albire”, în plină ședință de conducere a partidului.