Aurelian Mihai

„Alege dreptul la viață”

„În acel moment mi-am dat seama că am făcut o greșeală imensă” – sunt cuvintele unei mame care a mărturisit cu multă suferință alegerea făcută cu ani în urmă acceptând renunțarea la sarcină. Acceptarea avortului este acceptarea opririi unei inimi care bate, acceptarea greșelii, a unui păcat major, o bătălie câștigată din cauza slăbiciunii umane, a nepregătirii pentru luarea deciziilor importante în viață, deschiderea ușii minciunii, pentru că păcate avem cu toții și am fi vinovați, însă minciuna acoperă săvârșirea păcatului, iar pentru tot restul vieții minciuna domină sufletul aflat în dificultate.

Viața este dată de Dumnezeu și tot El are dreptul asupra momentului încetării acesteia, iar aceasta începe din prima zi a conceperii fătului; nașterea fizică reprezintă o etapă în plus în viața omului, plânsul, zâmbetul, sughițul, auzul sunt cunoscute înainte de momentul nașterii de către copil, un argument în plus pentru sceptici!

Într-o statistică recentă, erau reliefate următoarele: „În România anului 2012, statul continuă să fie arătat cu degetul ca fiind principalul responsabil pentru orice eșec, fie el și de natură personală. Așa se face că 84% dintre româncele aflate la vârsta fertilă consideră că statul se face vinovat de numărul alarmant de mare de avorturi din România, pentru că nu se implică suficient în prevenirea sarcinilor nedorite. Lipsa de responsabilitate și educația insuficientă plasează România pe locul 4 în clasamentul

țărilor Uniunii Europene, la nivelul anului 2010, cu o medie între 350 și 400 întreruperi de sarcină pe zi.”

Fiecare renunțare la sarcină este o pată în plus în cariera oricărui guvernant, sărăcia, neglijența, neinformarea, cedarea mult prea rapidă în lupta cu preîntâmpinarea greșelii nu fac altceva decât să desăvârșească păcatul. Ca o ciudățenie a naturii, omul este singura ființă de pe planetă care renunță la darul divin al nașterii.

Trebuie făcută clar diferența dintre ce înseamnă dreptul la viața privată și ceea ce înseamnă viața în sine, insistând în susținerea ideii de responsabilitate, având în vedere apariția vieții din momentul concepției (apariției sarcinii) care reprezintă startul pentru viața altui individ, ceea ce înseamnă interzicerea în mod legal a avortului, acesta fiind posibil numai în cazurile medicale, cele care pun în pericol sănătatea mamei, cele legate de vârsta mamei, a fătului, din considerente de sănătate corespunzătoare eredității părinților și cu avizul obligatoriu al psihologului.

Oare nu sunt suficiente cazurile zecilor de milioane de avorturi pe care poporul român le-a făcut, poate că ar fi cazul să renunțăm o clipă la vanitate, la plăceri efemere, conștientizând că trebuie să fim responsabili, că această situație ne privește pe toți în ansamblu, pentru că este o problemă a comunității, a națiunii în fond, mai ales că toate studiile realizate până acum, după 23 de ani de libertate, arată declinul demografic al poporului, natalitatea fiind an după an inferioară mortalității, responsabilitatea nefiind numai a celor care concep un copil.