Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 aprilie 2018
Comemorativ · respins
Silviu Nicu Macovei
Discurs
„Alocația pentru copii trebuie reformată!”
Unul dintre obiectivele politice importante propuse și asumate de Partidul Social Democrat este susținerea familiei românești și, în special, sprijinul pentru creșterea și educarea copiilor. Indemnizația de creștere a copilului, acordată în timpul concediului de maternitate, este o componentă foarte importantă pentru stimularea natalității. Însă, dacă lăsăm, deocamdată, la o parte această indemnizație, trebuie să recunoaștem câteva aspecte care necesită îmbunătățiri în privința susținerii financiare din partea statului, acordată creșterii copilului.
În primul rând, am susținut de la bun început necesitatea creșterii cuantumului alocațiilor pentru copii, punct asumat și de Guvernul României, prin programul politic de guvernare al PSD. Chiar dacă sunt unele întârzieri cu privire la implementarea acestei măsuri, am speranța că acest demers, cu un puternic impact social, va fi prioritizat corespunzător importanței sale.
Vorbind despre impactul social al alocației pentru copii, este de notorietate faptul că, în țara noastră, foarte multe familii sărace, dar cu mulți copii, se bazează pe acest ajutor financiar pentru subzistență. Acest lucru, oricât de contestat ar fi de unii sau de alții, este un fapt și trebuie privit cu maximă atenție. Sunt zone rurale ale țării în care riscul de sărăcie și excluziune socială este de câteva ori mai mare decât media în Europa. De altfel, România se află în primele locuri la numărul de persoane cu risc major de sărăcie, mai precis 38,8% din populația întregii țări. Vedem doar și din aceste cifre importanța oricărui ajutor social pentru mai bine de o treime dintre români.
Totodată însă, România se află pe locul al treilea în Uniunea Europeană în ceea ce privește consumul de alcool. Cu un consum total de alcool pur per locuitor de 13,7 litri, românii ocupă locul 3 în Uniunea Europeană, după Lituania și la egalitate cu Cehia, și locul 5 în Europa, în spatele Republicii Belarus, Republicii Moldova și în spatele Rusiei, țări care nu sunt membre ale Uniunii Europene. Îngrijorător este faptul că în 2016 consumul a crescut față de anul anterior și a ajuns la 13 litri de alcool pur, pe an, pe locuitor.
Toți specialiștii în asistență socială recunosc existența unei legături directe între sărăcie, alcoolism și violența în familie, căreia îi cad pradă, cel mai adesea, și copiii. Puteți întreba oriunde în România și veți găsi familii care folosesc banii proveniți din alocațiile pentru copii pentru a achiziționa alcool.
Cred sincer că, în aceste condiții, este de datoria noastră ca demnitari aleși ai acestui popor, să ne îngrijim de necesitățile familiilor din România, însă responsabilitatea noastră trebuie să se îndrepte spre copii, spre viitorul acestei țări.
De aceea, consider că se impune cu necesitate ca banii destinați copiilor să nu fie cheltuiți pe consumul de alcool care duce la violență și sărăcie. Acești bani sunt pentru copii, pentru nevoile lor și este important ca părinții să nu îi poată cheltui pe altceva. Susțin cu tărie introducerea alocațiilor pentru copii într-un sistem de bonuri valorice, care să facă imposibilă achiziția de alcool sau tutun, ci doar hrană, rechizite școlare și haine pentru copii.