Cornel Ghiță

„Alocația – un drept universal al copilului”

Declarația mea de astăzi este dedicată unui drept universal al copilului, și anume alocația de stat pentru aceștia.

Prin art. 49 alin. (2) din Constituția României se instituie alocația de stat pentru copii ca formă de protecție a statului acordată tuturor copiilor (nu părinților), fără discriminare.

Art. 2 alin. (1) al Convenției ONU cu privire la Drepturile Copilului stabilește obligația statelor semnatare de a respecta și de a garanta drepturile copilului, „indiferent de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică, de naționalitate, apartenență etnică sau originea socială, de situația materială, incapacitatea fizică, de statutul la naștere sau de statutul dobândit al copilului ori al părinților sau al reprezentanților legali ai acestora”.

Astfel, alocația de stat pentru copii e un drept fundamental, recunoscut chiar prin Constituție. Acești bani sunt destinați lor, sunt de valoare egală pentru toți, pentru a nu exista discriminări. Au existat cazuri în care s-a spus că acest drept ar trebui condiționat de participarea la școală a acestora. Dar, referindu-se la condiționarea acordării alocației de stat de participarea școlară a copiilor, Curtea Constituțională a declarat (Decizia nr. 277 din 21 martie 2006) ca fiind neconstituționale art. 1 alin. (2) și art. 5 alin. (1), precizând că „Această consacrare a dreptului copiilor la ocrotire specială, sub forma alocațiilor acordate de stat fără nicio discriminare, corespunde principiilor generale care stau la baza statului român...”. Conform art. 147 din Constituția României și art. 11 C alin. (3) din Legea nr. 47 din 1992 cu privire la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, deciziile și hotărârile Curții Constituționale sunt general obligatorii.

Având în vedere actuala criză prin care statul român trece, consider că alocația este un drept fundamental al copilului, nu trebuie adus la un nivel mai scăzut decât este în prezent. Ceea ce trebuie schimbat este numărul de prestații sociale care se acordă, numărul acestora fiind mult prea mare și prost focalizat pe nevoile reale ale copilului. De asemenea, noul Cod social la care se lucrează poate asigura asistența și protecția socială din punct de vedere financiar al copilului, de la naștere și până la vârsta majoratului, în funcție de veniturile familiei din care face parte.

În acest fel se asigură egalitatea de șanse pentru fiecare copil, se stimulează performanța școlară și în mediul rural, iar bugetul statului se degrevează de cheltuieli care ar putea fi susținute fără efort de familiile cu posibilități financiare. Acest model de asistență al copilului se aplică cu succes în mai toate statele europene, rezultatele fiind vizibile în dezvoltarea și performanțele societăților respective.