Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·30 septembrie 2015
other · adoptat tacit
Petru Movilă
Aprobarea modificării ordinii de zi
Discurs
Domnule președinte, Stimați colegi,
Sigur că acest proiect de lege ar fi trebuit să treacă fără aceste dezbateri și fără aceste tachinări politice, dacă vreți, pentru că, dincolo de interesul național pe care-l declamă unii sau alții, cred că este chiar un proiect al interesului național de a ne respecta și de a ne cinsti înaintașii. Este un lucru bun, chiar dacă este făcut mai târziu, chiar dacă mulți din cei care au fost veterani ai Armatei Române nu mai sunt, cred că e un proiect pe care trebuie să ni-l asumăm, să-l votăm fără nicio rezervă și pe viitor să încercăm să evităm aceste dezbateri goale de conținut, cu scuzele de rigoare pentru colegii noștri.
Sigur că nu este corect că... și toate guvernele au făcut, au luat din ideile parlamentarilor și le-au transformat într-un mod sau altul în legi ale statului român. Și eu mă bucur dacă o parte din ideile mele au fost preluate, pentru că scopul este să avem legi bune pentru oameni.
Reprezentantului Guvernului vreau să-i atrag atenția că mai există proiecte de lege sau mai există o zonă în care trebuie să acționeze cu echilibru și responsabilitate. Vorbim de veteranii Armatei Române care și-au pierdut cetățenia din motive neimputabile lor și vorbim de veteranii Armatei Române care azi sunt cetățeni ai Ucrainei, care sunt cetățeni ai Republicii Moldova și există proiecte de lege în sensul recunoașterii contribuției acestora în cadrul Armatei Române pentru interesul național, faptul că în Republica Moldova mai sunt două-trei sute de veterani ai Armatei Române care și ei merită o recunoaștere măcar simbolică a acestui lucru.
Deci am venit la microfon să vă spun că voi vota acest proiect de lege și eu, și colegii mei din Partidul Mișcarea Populară, dar pe viitor să fim consecvenți, să-i cinstim corect pe toți veteranii Armatei Române și de-abia aștept ca Guvernul României să dea un punct pozitiv pe proiectele de lege în acest sens.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.