Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·22 aprilie 2009
Declarații politice
Titi Holban
Discurs
Am aflat din relatările de presă ale acestor zile că domnul Boc, prim-ministru al României, a ținut să facă unele cadouri de Paști celor 110 bătrâni instituționalizați în Centrul de Îngrijire și Asistență Cluj-Napoca. În declarațiile publice, acesta a precizat că gestul Domniei Sale are valoare de simbol, încadrându-se în spiritul Sărbătorilor Pascale.
În mod normal nu aș fi avut nimic de comentat asupra acțiunii inițiate de către domnul Boc, trecând chiar cu vederea puternicul iz electoral, însă astfel de gesturi au o puternică notă de falsitate, mai ales atunci când vin din partea autorităților care ar trebui să asigure o protecție reală pentru bătrânii din România. Și mă refer aici la decizia Guvernului Boc de nerespectare a legilor României care stipulau punctul de pensie la 45% din salariul mediu brut din economie și care cunoaște acum o scădere dramatică pentru pensionari, cu aproximativ 2%. Traducerea acestui fapt constă în bani mai puțini în buzunarele pensionarilor din România, și așa afectate grav de criza economică.
De asemenea, trebuie să menționez că oferirea unor cozonaci bătrânilor dintr-un azil nu este chiar ceea ce se așteaptă de la premierul țării. Vorbesc aici despre necesitatea elaborării unor politici coerente și a unor prevederi legislative eficiente pentru îmbunătățirea condițiilor de viață pentru bătrânii care se află în astfel de instituții și care se confruntă, de cele mai multe ori, cu o umilire fizică și morală cauzată de lipsurile accentuate.
Așteptăm, așadar, mai puține gesturi simbolice și mai multe decizii cu impact pozitiv din partea Guvernului condus de Emil Boc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.