Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 martie 2008
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Diana Maria Bușoi
Discurs
Am depus două interpelări, amândouă sunt adresate aceluiași ministru, Cristian Adomniței – Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului.
Una dintre ele, pe care o prezint în două fraze, se referă la organizarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct la școlile din județul Dolj, concurs la care au fost scoase doar 74 de posturi din totalul de peste 100, care sunt în acest moment vacante. Multe dintre ele au fost „omise” de pe această listă, pentru că acolo sunt interimari directori membri PNL care nu îndeplinesc condițiile pentru a participa la concurs, astfel că li se dă de către Inspectoratul Școlar șansa de a rămâne directori în continuare, fără a trece prin „furcile caudine” ale unui concurs, și am formulat trei întrebări la care doresc răspuns din partea ministerului.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.