Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 martie 2017
other · Trimis la votul final
Petru Gabriel Vlase
Discurs
Am înțeles, domnule Tinel.
Mai sunt intervenții la dezbateri generale? Nu mai sunt.
Avem... Cu amendamente admise, legea merge la votul final.
13. Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural național mobil.
Domnul ministru secretar de stat.
## **Domnul Alexandru Vasile Oprean** _– secretar de stat_
_în Ministerul Culturii și Identității Naționale_ **:**
## Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor deputați,
Modificările propuse prin proiectul de lege vizează transpunerea unei directive europene, nr. 60/2014, a Parlamentului și a Consiliului European privind restituirea bunurilor culturale care au părăsit ilegal teritoriul unui stat membru. Această directivă extinde domeniul de aplicare la orice bun cultural clasificat sau definit de un stat membru în conformitate cu legislația și procedurile administrative naționale.
De asemenea, face referiri și redefinește termenul de „export în afara teritoriului Uniunii Europene”, precum și termenul de „circulație ilegală” a acestor bunuri de patrimoniu în cadrul Uniunii Europene.
Întrucât Legea nr. 182/2000 nu reglementează distinct aceste situații și nici terminologia specifică care ține de circulația bunurilor culturale în spațiul Uniunii Europene, este necesară și vitală coroborarea acestor prevederi naționale cu cele europene, mai ales că avem deja un termen de transpunere depășit. Fapt pentru care dorim să supunem aprobării dumneavoastră acest proiect legislativ.
Vă mulțumim foarte mult.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.