Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·28 septembrie 2009
other · respins
Dan Cârlan
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Într-adevăr, cel de-al doilea punct de vedere, adică negativ, este minunat, dar lipsește cu desăvârșire.
În fapt, vă cer scuze, în numele Ministerului Mediului, pentru această mică inadvertență.
Povestea este următoarea: Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2009, cea pe care o discutăm acum, a fost inițiată de către Administrația Fondului de Mediu, prin Ministerul Mediului, cum este normal. La dezbaterile în comisie a fost prezent reprezentantul Administrației Fondului de Mediu, cel care a venit să-și susțină această ordonanță de urgență. I s-a explicat în comisie de către domnii senatori că, între timp, a mai apărut o lege, aceea adoptată prin asumarea răspunderii, care preia identic textul ordonanței, deci aceasta nu ar mai fi necesară. Reprezentantul Fondului de Mediu a spus: „Da, sunt de acord. Dacă așa este, înseamnă că problema este rezolvată și sunt de acord cu această soluție.”
Pentru motivele pe care le-am expus, nu este logic să o respingem, pentru că rămân reglementări nerezolvate care se regăsesc numai în această ordonanță și, chiar dacă din punct de vedere juridic, fiind primă Cameră sesizată, aparent nu se întâmplă nimic, se întâmplă un lucru foarte grav.
Scopul acestei ordonanțe este tocmai de a stimula o participare cât mai mare la Programul „Rabla”.
Vă asigur că, dacă această ordonanță se respinge aici, în Senat, este știre pe toate canalele de televiziune, iar semnalul pe care îl vor primi potențialii beneficiari va fi acela că această ordonanță a fost respinsă, deci nu se mai aplică pentru persoane juridice, nu se mai aplică pentru autoutilitarele ușoare, nu se aplică pentru mai mult de o rablă de un proprietar, pentru că una este rigurozitatea juridică pe care noi o înțelegem aici, și altul este nivelul de înțelegere în public, atunci când se transmite o știre.
De aceea, rugămintea este să o adoptăm cu cele trei amendamente.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.