Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 martie 2011
Informare · adoptat tacit
Aledin Amet
Discurs
Am înțeles. Vă mulțumesc mult.
Sunt scurte interpelările.
Prima este adresată domnului ministru Traian Igaș, Ministerul Administrației și Internelor.
Domnul Andrei Filip, locuitor al comunei Cumpăna, județul Constanța, dorește să recupereze un teren de 5 hectare, aflat acum în proprietatea instituției Jandarmeriei, din cadrul Ministerului Administrației și Internelor.
În ce stadiu se află dezbaterea acestei probleme?
Iar cea de a doua interpelare este adresată domnului Valentin Iliescu, ministrul delegat pentru relația cu Parlamentul.
Domnul Agali Erol, domiciliat în municipiul Constanța, dorește să afle noi amănunte de la autoritățile abilitate, în legătură cu procesul pe care un grup de păgubiți l-a intentat reprezentanților societății de construcții „Vectra”, societate aflată în procedură de insolvență.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.