Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 aprilie 2013
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Viorel Hrebenciuc
Discurs
Am rugămintea să luați loc.
Am aceeași rugăminte și la reprezentanții ministerelor, să ia loc.
Declar deschisă ședința de azi a Camerei Deputaților și vă anunț că din totalul celor 412 deputați, până în acest moment, și-au înregistrat prezența la lucrări un număr de 243, sunt absenți 169, din care 79 participă la alte acțiuni parlamentare.
Cvorumul legal este îndeplinit, fiind de 207 deputați.
Pentru început, în conformitate cu prevederile art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, vă informez că au fost distribuite tuturor deputaților următoarele documente: ordinea de zi pentru ședințele de plen din zilele de luni, 8, și marți, 9 aprilie 2013; programul de lucru pentru perioada 8–13 aprilie 2013; lista rapoartelor depuse în perioada 3–8 aprilie 2013 de comisiile permanente sesizate în fond; informarea cu privire la inițiativele legislative înregistrate la Camera Deputaților și care urmează să fie avizate de comisiile permanente; lista cu legile pentru care se poate solicita dreptul de sesizare a Curții Constituționale și sumarul privind conținutul fiecărui Monitor Oficial al României, Partea I.
Stimați colegi,
Intrăm în ordinea de zi.
La punctul 2 avem Proiectul de hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaților nr. 48/2012 pentru aprobarea componenței nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaților.
Dau citire hotărârii:
În temeiul art. 40 alin. (4) și al art. 42 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Camera Deputaților adoptă prezenta hotărâre:
Articol unic. Anexa la Hotărârea Camerei Deputaților nr. 48/2012 privind aprobarea componenței nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaților, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 872 din 20 decembrie 2012, se modifică după cum urmează: domnul deputat Dima Toader, aparținând Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, trece de la Comisia pentru cultură, artă și mijloace de informare în masă la Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice, în calitate de membru.
De asemenea, domnul deputat Nicolae Aurel, aparținând Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal, trece de la Comisia pentru muncă și protecție socială la Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice, în calitate de membru.
Această hotărâre a fost adoptată în ședința de astăzi a Camerei Deputaților.
La punctul 3 al ordinii de zi... Raportul de la punctul 3 se dezbate marți, sub rezerva primirii raportului. Raportul este gata. E vorba de cererea de reexaminare a președintelui la Legea nr. 67/2004.
Punctul 4 nu are raport.
Punctul 5, Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 49/2012 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2010 privind implementarea programului de încurajare a consumului de fructe proaspete în școli.