Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·30 septembrie 2014
procedural · adoptat
Viorel Hrebenciuc
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Am rugămintea să luați loc.
Domnule Cristian Dumitrescu, vă invităm la prezidiu. Domnule Rotaru, vă invităm la prezidiu. Stimați colegi,
Am rugămintea să luați loc, să începem ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului de astăzi, marți, 30 septembrie, ora 14.30.
Doamnelor și domnilor deputați și senatori,
Declar deschisă ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului și vă anunț că, din totalul de 574 de deputați și senatori, până în acest moment, și-au înregistrat prezența la lucrări 451 de deputați și senatori.
Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, cu participarea liderilor grupurilor parlamentare, au adoptat proiectul ordinii de zi și proiectul programului de lucru pentru ședința comună de astăzi, în forma în care au fost distribuite.
Având în vedere că, dintre cele trei puncte înscrise în proiectul ordinii de zi distribuit, pentru ultimele două puncte nu au fost primite rapoartele comisiilor de specialitate, vă propunem ca în ședința de astăzi să procedăm numai la dezbaterea și votul cu privire la numirea pe funcții a prim-vicepreședintelui, a unui vicepreședinte și a unui membru neexecutiv ai Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară, pentru care a fost primit și distribuit raportul comisiilor.
Dacă aveți comentarii cu privire la ordinea de zi?
propunerea comună a Comisiilor pentru buget și a Comisiilor economice din cele două Camere.
Dau cuvântul domnului deputat, celebrul Mihai Tudose, pentru a prezenta raportul celor patru comisii.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.