Bende Sándor

Am spus-o de câteva ori de la această tribună: România se confruntă cu problema forței de muncă, iar soluțiile întârzie să apară. În toate domeniile de activitate lipsa forței de muncă și găsirea personalului calificat a devenit principala cauză a ineficienței și a gestionării deficitare a banilor. Unul dintre domeniile vizibile care se confruntă cu această problemă este infrastructura de transport. Fie că vorbim despre rutier, feroviar sau naval, personalul calificat lipsește cu desăvârșire.

Bunăoară, așa se explică în mare parte și imposibilitatea unor investiții mari, cum ar fi autostrăzile. Cum să faci investiții mari în infrastructură, cum să participi la licitații importante, dacă îți lipsește forța de muncă calificată? Din păcate, Guvernul a eșuat în a găsi soluțiile cele mai bune pentru păstrarea muncitorilor calificați în țară. Migrația forței de muncă spre Occident, către locuri de muncă mult mai bine plătite, s-a realizat treptat, iar, dacă analizăm foarte repede situația, statul român a rămas doar cu plata salariilor către bugetari sau pensionari. Avem multinaționale, avem câteva făbricuțe la limita subzistenței, firme locale care caută tot felul de subterfugii pentru a supraviețui hățișurilor birocratice impuse de stat. În loc să avansăm în legislația privind forța de muncă calificată și să fim noi un exemplu pentru alte state, suntem într-o situație fără ieșire și pare că nu ne pasă de ce se întâmplă cu foarte multe familii destrămate. Pe de o parte, avem o problemă de moralitate, pentru că nu ne pasă de aceste familii, pe de altă parte, avem o problemă cu lipsa unei strategii pe termen mediu și lung.

Avem nevoie ca de aer de drumuri comunale, interjudețene și autostrăzi. Prioritatea UDMR este investiția în drumuri comunale și autostrăzi. Degeaba ne batem cu pumnul în piept că vrem o țară ca afară, când noi nu facem nimic pentru a crește gradul de confort pe șosele. Au trecut aproape 30 de ani de la Revoluția din ’89 și noi circulăm ca atunci, cu gropile de rigoare, cu restricțiile bine știute și rămase așa. Eficiența și bunăstarea se măsoară în număr kilometri de autostradă. Însă kilometrii aceștia sunt egali cu zero dacă nu se fac investiții în drumurile care leagă autostrăzile și în centuri ocolitoare. Firmele de construcții își rotesc puținii muncitori pe care îi au de pe un șantier pe altul. Salariile lor sunt mici și nu se compară cu alte salarii din străinătate.

Și, uite așa, suntem într-un cerc vicios din care nimeni nu se alege cu nimic. Dimpotrivă, toți se aleg cu buza umflată: românii nu au autostrăzi și drumuri bune pe care să circule, familiile destrămate pentru că un membru sau doi sau mai mulți trebuie să plece să-și câștige pâinea în altă țară, statul nu are de unde să aleagă firme pentru licitații, pentru că acestea, la rândul lor, nu au forță de muncă, firmele de construcții nu-și primesc banii la timp pe lucrările deja efectuate și așa mai departe.

Subliniez, prioritatea noastră este investiția în infrastructură. Aceasta trebuie să fie prioritatea oricărui guvern și ăsta ar trebui să fie pactul pe care toate partidele politice ar trebui să-l facă: ca orice guvern care ajunge la guvernare să nu strice ce a făcut predecesorul, ci să continue și să dezvolte.