Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 iunie 2010
Informare · informare
Cezar Florin Preda
Discurs
Vorbeau liderii politici ai opoziției de acest sacrificiu inuman, chiar dacă recunoșteau că este posibil să fie temporar. Ei invocau aici o situație de nedescris. Revin la înțelepciunea poporului român, la ce naște din pisică, să le spun că este drept că ei sunt tineri, dar părinții lor n-au luat pe șase luni sau pe opt luni din veniturile românilor, ca să treacă criza, le-a luat animalul din curte, le-a luat porumbul din hambare și le-a luat casa.
Vorbim aici de asumarea unei guvernări a unei țări aflate într-un moment foarte greu, despre un președinte de țară și despre un partid, o alianță și o coaliție care pun mai presus decât interesul electoral din 2012 România. Spuneți că nu vreți să guvernați. Astăzi am auzit și eu, prima dată, deschid o paranteză, cred că liderul Partidului Național Liberal și-a dat seama, până la urmă, în ce chestiune îngustă intrase, nepropunând o alternanță la guvernare, și mă bucur că a făcut-o astăzi. Presupun că, după ce a făcut acest anunț de intenție, o să aibă timp zilele următoare să scrie și ce-i unește pe cei doi.
Sperați să obțineți câștiguri electorale? Corect din partea dumneavoastră.
Ne-ați lăsat pe noi cu întreaga responsabilitate și credeți că vom fugi. Nu vom fugi, domnilor, și nu vom face o campanie furibundă, sub presiunea străzii.
Dumneavoastră îmi spuneți mie, de câteva zile, să mă gândesc la 2012, câți dintre alegătorii mei mă vor mai vota în 2012 sau în 2014?
Nu-i nimic, domnilor, eu sunt obligat să mă gândesc astăzi și la România de astăzi. Gândiți-vă voi la 2012 și 2014!
Spuneți că ne va trimite în istorie 2012. Nu, domnilor, noi intrăm astăzi în istorie, pentru că astăzi luăm decizie pentru România.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.