Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·16 octombrie 2012
Declarații politice · Trimis la votul final
Liviu Voinea
Discurs
Dați-mi voie să-i răspund domnului Ialomițianu, despre care spuneați, domnule președinte, că face parte din guvernul din umbră – eu știu că a făcut parte din Guvernul din urmă, care nu a putut să adopte această măsură.
Măsura a fost solicitată de Guvern, prin Ministerul Finanțelor Publice, pusă pe masa negocierilor cu Fondul Monetar Internațional și trecută fără măsuri compensatorii, adică Fondul Monetar a spus: în urma calculelor arătate de noi, nu vor fi pagube la buget, dimpotrivă, vor fi venituri suplimentare la buget.
Măsura este obligatorie. De ce? Tocmai pentru a proteja firmele mici și mijlocii, pentru a evita o concurență între firmele mari și firmele mici, să fie evitate firmele care nu ar aplica eventual această măsură. Plafonul de 500 de mii este necesar pentru a putea aplica imediat măsura, pentru a nu mai solicita derogarea de la Comisia Europeană.
În proiectul domnului Ialomițianu plafonul era de 250 de mii, deci la jumătate, și era fără măsuri compensatorii, și măsura este, de asemenea, o măsură de combatere a evaziunii fiscale, care înțeleg că poate deranja pe mulți. De ce? Pentru că de la 1 ianuarie 2013, în urma aplicării acestei măsuri, nu se vor mai putea cere rambursări de TVA fără dovada plății întregii facturi prin bancă, ceea ce înseamnă că
Da, domnule Máté. Mulțumim și noi. La punctul 2, aveți observații?
Nu sunt.
La punctul 3? Nu sunt.
Punctul 4? Vă rog.
Suntem la amendamente admise.
Când trecem la amendamente respinse, vă dau cuvântul. La punctul 5, dacă aveți observații? Nu sunt.
Punctele 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20? 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27?
De la punctul 28 la 50 aveți observații? La 51 aveți observații?
Nu sunt observații.
Trecem la capitolul de amendamente respinse. Există un singur amendament respins.
Domnul Nițu, vă rog, dacă susțineți amendamentul.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.