Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 martie 2014
other · respins
Ovidiu Alexandru Raețchi
Aprobarea unor modificări ale ordinii de zi
Discurs
„Amenințări la adresa presei în România anului 2014”
O să încep cu faptele: pe 25 februarie, în Prahova, fiul jurnalistului Cristi Constantinescu, directorul cotidianului „Telegrama”, a fost imobilizat și avertizat de agresori cu cagule în legătură cu munca jurnalistică a tatălui său.
„Au coborât două persoane inițial, care au venit lângă mine, apoi și celelalte două persoane s-au dat jos din mașină. M-am speriat când am observat că aveau cagule, dar nu aveam cum să fug, pentru că mă înconjuraseră. M-au căutat în buzunare, mi-au luat telefonul mobil și portofelul. Din portofel mi-au luat toți banii, 700 de lei, banii pe care îi primisem cu ocazia zilei mele de naștere, în urmă cu două zile. Au spus că banii nu le ajung să acopere benzina pe care au consumat-o de când mă urmăresc. Apoi, unul dintre ei mi-a înapoiat telefonul, pe care-l scăpase și îi spărsese ecranul, iar altul mi-a dat portofelul înapoi și buletinul. Mi s-a spus: «Dacă taică-tu mai scrie de Cosma, vă luăm gâtul și vă dăm foc la casă. Să nu anunțați Poliția, că și dacă ne prinde tot scăpăm și vă terminăm.» Le-am spus că nu am eu nicio legătură cu ziarul unde lucrează tata, dar au spus că nu îi interesează, că ei au sarcina să trimită acest mesaj. Apoi au amenințat din nou, spunând că ne vor lua gâtul dacă mai scrie tata, că a deranjat o anumită persoană.”
Cazul a produs reacții prompte din partea societății civile, care a cerut organelor de poliție și Parchetului Prahova investigarea amenințărilor și presiunilor exercitate asupra fiului directorului cotidianului „Telegrama”.
Astfel, ActiveWatch a solicitat Inspectoratului Județean de Poliție Prahova „să identifice și să sancționeze în acord cu prevederile legale cele patru persoane care l-au atacat și amenințat pe fiul directorului publicației prahovene «Telegrama». Hărțuirea, intimidarea, agresarea jurnaliștilor sau a instituțiilor de presă constituie fapte grave, cu consecințe asupra întregii comunități. Supusă unor diferite presiuni, presa își va îndeplini mult mai greu datoria de a relata despre abuzurile și ilegalitățile comise de autoritățile publice.”
Freedom House România și Expert Forum s-au pronunțat și ele: „Semnatarii acestui demers solicită autorităților să investigheze de urgență amenințările și presiunile la adresa familiei directorului cotidianului «Telegrama» din Ploiești. Constatăm cu îngrijorare înmulțirea cazurilor de presiuni și amenințare directă la adresa unor jurnaliști, mergând până la agresiuni fizice. Aceste amenințări directe reprezintă o evoluție nouă și îngrijorătoare în ultimele luni în România, care periclitează libertatea de exprimare și chiar integritatea fizică a ziariștilor.”
Consider că, în raport cu gravitatea cazului, avem nevoie de o reacție mai solidă și mai vocală din partea politicienilor și chiar a presei. Libertatea presei este un criteriu esențial al democrației și trebuie să reacționăm imediat, de la tribuna Parlamentului, în orice situație de acest gen.