Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·5 iunie 2019
Declarații politice · adoptat
Daniel Olteanu
Discurs
„Amenințările opoziției nu sunt o noutate, după ce USR și PNL au votat împotriva dublării alocațiilor pentru copii și împotriva autostrăzii Tișița–Albița”
Modul în care câștigătorii alegerilor europarlamentare își gestionează rezultatul arată ce ne așteaptă în cazul în care ar ajunge la guvernare.
„Să tăiem de aici, să tăiem de dincolo, să anulăm facilități, să dăm afară” – acesta este programul de guvernare care ne așteaptă din partea actualei opoziții, cel puțin a acelei jumătăți de opoziție care vrea să vină acum la putere: un program bazat pe ambiții personale, nu pe analize, pe studii de impact, pe realități.
A fi responsabil nu înseamnă a-ți propune să elimini, de exemplu, facilitățile pentru sectorul IT, ci înseamnă a face o analiză care să ne spună dacă aceste facilități și-au atins scopul, dacă mai sunt necesare și în ce măsură, înseamnă a evalua impactul eliminării lor și abia apoi a lua o decizie.
Da, cred că este necesară o astfel de analiză în cadrul coaliției de guvernare, prin care să vedem ce sectoare au nevoie de un impuls din partea statului sau de susținere pentru o perioadă, așa cum au fost evaluările în sectorul construcțiilor, iar până la o decizie finală să subliniem că punctele de vedere reprezintă opinii personale și atât.
Ca parlamentar, punctul meu de vedere este că nu trebuie să reînviem practicile din perioada 2008–2012, în care unele măsuri au generat drame familiale și sociale, ajungându-se până la sinucideri.
Această majoritate de acum implementează un program care duce la creștere economică și creștere a nivelului de trai și așa trebuie să rămână pentru fiecare român.
În ce mă privește, sunt pentru reducerea graduală a aparatului bugetar, dar fără disponibilizări, prin blocarea parțială a angajărilor și prin redistribuirea personalului între și în cadrul instituțiilor unde există această necesitate.
Vreau să vă comunic că numărul vasluienilor beneficiari ai ajutorului social a coborât până la 8.000 de persoane și scade lunar cu aproximativ 100, ceea ce arată că discuția despre risipa din această zonă a asistenței sociale trebuie să înceteze. Nu acest număr redus de oameni sărmani destabilizează bugetul de stat, ci acele sectoare în care discriminarea pozitivă duce la venituri neimpozitate sau „speciale”, spuneți-le cum vreți, de mii de euro pe lună, iar aici, da, sunt de acord că este nevoie de analize și de măsuri. Întotdeauna am cerut în primul rând investiții pentru zonele sărace, nu ajutoare sociale, și îmi mențin punctul de vedere.
Reprezentanții USR și PNL și-au arătat intențiile nu prin amenințările de acum, ci prin fapte concrete. Mă refer aici la votul dat Legii bugetului, unde au fost nu doar împotriva dublării alocațiilor pentru copii, ci și împotriva proiectului autostrăzii Tișița–Albița și împotriva tuturor proiectelor de infrastructură ale județului Vaslui.