Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·9 septembrie 2014
Informare · respins
Ioan Benga
Informare privind completarea conducerii Grupului parlamentar al PSD..
Discurs
„Amnistia fiscală, dovadă de implicare socială și umană a Guvernului Ponta”
În ultima perioadă s-a vorbit pregnant despre redactarea unui act normativ legat de amnistia fiscală a mamelor și pensionarilor care trebuie să returneze statului o parte din banii încasați anterior, vina de drept pentru sumele necuvenite aparținându-le funcționarilor. Ceea ce nu au înțeles mulți dintre cei care atacă injust inițiativa premierului Victor Ponta este că solicitarea oficială adresată ministrului muncii pentru redactarea unui act normativ privind amnistierea vine după numeroasele cazuri de pensionari care s-au sinucis de teamă că vor fi obligați să dea înapoi banii pe care îi primiseră ilegal. Prin aceasta, primul om al Guvernului a demonstrat încă o dată – și celor care până mai ieri se încrâncenau să nu înțeleagă – faptul că rămâne atașat de valorile sociale ale acestui popor și mai ales că nu va lăsa să se adâncească drama acestui neam.
De cealaltă parte, pe lângă latura umană și socială, trebuie spus că în trecut au mai fost adoptate prevederi similare, pentru alte categorii de persoane. Așa cum Parlamentul a dovedit că s-a putut realiza o excepție pentru funcționarii publici sau pentru alte categorii, cred că avem obligația să o facem și pentru pensionarii care au clădit această țară în vremuri potrivnice și pentru mamele care trudesc pentru creșterea copiilor.
Iar, așa cum spunea premierul Ponta, faptul că au trebuit să se întâmple niște nenorociri, amintind aici de oameni care au fost citați pe la diverse instituții, cred că e un lucru regretabil care trebuie stopat.
Măsura ar viza peste 21.000 de pensionari și peste 12.000 de mame, potrivit datelor puse la dispoziție de Guvern.
Dar acum, când Victor Ponta este candidat la funcția de Președinte al României, de ce să nu-l atacăm și să punem această măsură pe seama populismului? Doar e la modă ca de 10 ani să trăim infernal în contradicție și disensiune, într-o dușmănie permanentă. De ce să fim mai buni, mai constructivi, dacă ne-am obișnuit să trăim conflictual, stare ce nu ajută la nimic, ba dimpotrivă?
Colegii mei parlamentari, indiferent de culoarea politică, trebuie să dea dovadă de spirit de solidaritate socială, să înțeleagă că prin votul nostru realizăm un ajutor social
indirect, un ajutor pentru cineva care probabil a greșit, dar nu a făcut-o ca să se îmbogățească.
Gândiți-vă că putea fi oricare dintre noi sau părinții noștri, oricare dintre soțiile Domniilor Voastre într-o situație similară. Evitarea asumării amnistiei pensionarilor și mamelor de către noi, politicienii, a acestui până la urmă fenomen, dacă doriți, ar putea produce o marginalizare socială. Iar problema este în primul rând de natură socială, nu penală, așa cum vădit, dar greșit, se inoculează această idee de către o anume instituție națională de control.
În legătură cu ordonanța de urgență care permite migrația aleșilor locali pentru 45 de zile fără ca aceștia să-și piardă mandatul, Guvernul a luat o măsură prin care a eliberat de sub orice tip de subjugare politică primarii și consilierii locali. O privire retrospectivă ne amintește că o majoritate copleșitoare a aleșilor locali din România, în 2012, au fost aleși ai USL-ului cu Crin Antonescu și Victor Ponta în rol de lideri, în care oamenii și-au pus nădejdea, iar azi s-au trezit în cârdășie cu PDL, cu domnii Blaga și cu Iohannis.