Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·16 februarie 2010
Declarații politice · Trimis la votul final
Samoil Vîlcu
Discurs
„Amplasarea scutului antirachetă pe teritoriul României – beneficii pe termen lung în toate domeniile de interes”
Acceptarea României de a instala pe teritoriul său interceptori tereștri, elemente ale scutului antirachetă american, este o decizie foarte bună. Răspunsul pozitiv al autorităților române va asigura o mai mare siguranță țării noastre. Dacă scutul ar fi fost amplasat în Polonia, acolo unde s-a discutat inițial, era protejată doar partea de vest a României. În aceste condiții, va proteja întregul teritoriu al țării. În plus, nu este doar o garanție de securitate, este și o garanție de stabilitate a evoluției democratice. Noi, ca parlamentari, vom avea decizia finală în ceea ce privește amplasarea acestui scut antirachetă după ce procesul de negocieri cu partea americană va fi terminat, Legislativul fiind cel care va ratifica acordul internațional rezultat.
Așa cum s-a spus de la început, rolul acestui sistem de apărare antirachetă este pur defensiv, el nu este îndreptat împotriva nimănui și mă bucur să remarc din discuțiile purtate cu cetățenii, dar și cu reprezentanții mass-media, că s-a înțeles acest lucru. Prin această decizie securitatea națională a României crește, este întărită, iar oamenii au înțeles acest lucru. Consecințele benefice ale acestei hotărâri au legătură și cu creșterea în intensitate a Parteneriatului Strategic cu SUA, cu beneficii indirecte majore, crește importanța strategică a României în Europa, în general, și în NATO, în special.
De asemenea, nu putem neglija faptul că vor decurge beneficii pe termen lung în toate domeniile de interes pentru noi. De exemplu, în ceea ce privește domeniul economic, este evident că un stat care este mai sigur din punctul de vedere al securității va fi mult mai atractiv pentru investiții străine.
Important este să spunem celor care ne-au ales că toate costurile privind sistemul amplasat pe teritoriul național vor fi suportate de SUA (interceptori, amenajarea locației, deci costurile cele mai importante), că sistemul defensiv antirachetă gradual adaptiv este pur defensiv, deci el va fi utilizat numai în cazul unui atac îndreptat împotriva unui stat aliat. În astfel de cazuri, dreptul internațional permite, conform Cartei ONU, legitimă apărare pentru respingerea atacului.
De asemenea, trebuie subliniat faptul că acordul va fi supus ratificării de către Parlamentul României, acest lucru fiind garanția unei înțelegeri corecte, avantajoase.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.