Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·6 iunie 2018
other · respins
Oana Mioara Bîzgan-Gayral
Aprobarea unor modificări ale ordinii de zi
Discurs
An de an, la data de 1 iunie, sărbătorim Ziua copilului, prilej pentru a ne aminti de copilărie și de a ne bucura alături de cei mici. De asemenea, această zi are ca scop reafirmarea angajamentului fiecăruia dintre noi în ceea ce privește promovarea și respectarea drepturilor copiilor.
România a ratificat Convenția ONU cu privire la drepturile copilului în septembrie 1990. Ne-am asumat, de 28 de ani, să protejăm interesul superior al copilului, prin garantarea unor drepturi fundamentale, precum: accesul nediscriminatoriu la educație, la îngrijire medicală, la identitate, asigurarea protecției împotriva oricărei forme de violență, abuz sau neglijență ș.a.m.d.
Cu toate acestea, copiii continuă să fie ținta unor abuzuri din partea părinților, a profesorilor sau a altor categorii de persoane, așa cum o arată statisticile, dar și cazurile relatate din ce în ce mai des în mass-media. Anual, în România peste 4.000 de copii sunt victimele unor răufăcători, iar peste 3.500 de minori sunt acuzați de comiterea unor infracțiuni, an de an. La fiecare cinci minute, un copil cere ajutor, raportând o formă de abuz. Suntem pe primul loc în UE la numărul de nașteri la minore.
M-am angajat să promovez respectarea drepturilor copiilor și am depus o serie de propuneri legislative în acest sens, cum ar fi Registrul automatizat național cu privire la autorii contravențiilor și infracțiunilor sexuale, de hărțuire sau asupra minorilor; modificarea Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea copilului, prin care am crescut la 7 ani vârsta minimă de trimitere a copiilor în servicii de tip rezidențial; completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, prin care am urmărit asigurarea unui acces nediscriminatoriu la serviciile de sănătate pentru copii, chiar și în situația în care aceștia nu sunt înscriși în registrele de stare civilă și nu dețin CNP.
Contez pe sprijinul dumneavoastră, dragi colege, dragi colegi, să susțineți aceste inițiative legislative, pentru ca drepturile copiilor din România să fie respectate cu adevărat!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.