Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 octombrie 2011
Declarații politice · adoptat
Gheorghe Mirel Taloș
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
Aniversarea vârstei de 90 de ani a Majestății Sale Regale Mihai I este o sărbătoare pentru o țară aflată într-o gravă criză a valorilor, mai gravă și mai profundă decât criza economică. Indiferent dacă suntem sau nu monarhiști, minima cultură istorică și minimul respect ne obligă să recunoaștem că România modernă s-a creat în perioada monarhiei, cu contribuții diferite ale tuturor regilor: Carol I, Ferdinand, Carol al II-lea și Regele Mihai. România era la 1866, anul venirii în țară a lui Carol I, o țară aflată într-un stadiu de început al modernității, pentru a ajunge în perioada interbelică unul dintre cele mai dezvoltate state ale Europei, grânarul Europei, țară guvernată de o Constituție apreciată ca una dintre cele mai democratice din lume. Meritul monarhiei trebuie recunoscut, reținut și învățat pentru că, dacă prezentul nu ne impune respect și rareori ne face să fim mândri, trecutul poate face acest lucru. Regele Mihai s-a bucurat înainte de instaurarea regimului comunist de un prestigiu imens, este o persoană de o integritate morală indiscutabilă, un model pentru noi toți, dar mai ales pentru cei ce ocupă funcții publice.
La mulți ani Maiestății Sale!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.