Gheorghe Dragomir

„Anti-8 Martie!”

Ziua de 8 Martie, ca Zi Internațională a Femeii, împlinește anul acesta 100 de ani. Sărbătoarea, de inspirație socialistă, își are originea în anul 1908, când, cu prilejul unui marș, femeile au militat pentru condiții mai bune de lucru și drepturi egale cu bărbații, și a fost marcată pentru prima oară pe 19 martie 1911 în Austria, Danemarca, Elveția și Germania.

Astăzi, ziua de 8 Martie este sărbătoare legală doar în țări precum Afganistan, Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Burkina Faso, Cambodgia, China (doar pentru femei), Cuba, Georgia, Guinea-Bissau, Eritreea, Kazahstan, Kîrgîzstan, Laos, Madagascar (doar pentru femei), Moldova, Mongolia, Muntenegru, Nepal (doar pentru femei), Rusia, Tadjikistan, Turkmenistan, Uganda, Ucraina, Uzbekistan, Vietnam și Zambia.

În Afganistan, unde femeile care vor să lucreze sau fetele care vor să meargă la școală, sau doar vor să iasă neînsoțite pe stradă își pun integritatea fizică sau chiar viața în primejdie? Cambodgia, renumită pentru turismul sexual, China, unde femeile lucrează câte 16 ore pe zi, șapte zile pe săptămână? Rusia, care deține recordul privind numărul de femei care mor în incidente de violență conjugală?

În România, deși nu este recunoscută ca sărbătoare națională, femeile sunt obligate de guvernanții Cabinetului Băsescu-Boc să muncească și să își crească copiii fără a ști ce le rezervă ziua de mâine, dacă vor avea sau nu resursele financiare necesare pentru educația celor mici.

De ce nu este și în democrațiile consolidate? Pentru simplul motiv că nu este nevoie, în condițiile în care procentul doamnelor parlamentar din acele democrații europene ajunge undeva pe la 25%, și nu 10% precum în România.

Colega noastră Adriana Săftoiu observa cu ceva timp în urmă cu tristețe că „odată promovate, femeile nu mai au timp – pentru a nu spune decât atât! – să ajute la promovarea altor femei” și că „femeia-politician nu are curaj să fie femeie în politică”, ba chiar adoptă stilul masculin agresiv, „pentru că ceea ce îi este acceptat bărbatului nu îi este aprobat și femeii”. Din 2007 (data declarațiilor doamnei Săftoiu) până acum nu s-a schimbat nimic în bine.

Cea mai activă femeie politician din România, „nu spui cine, persoană importantă”, blondă și cu Vuitton, admitea de curând, cu nonșalanță, o evidență pe care noi o știam de mult, cel puțin în privința Domniei Sale: „Femeile-politician aflate în poziții înalte trebuie susținute tot de către bărbați” sau că „într-un partid politic, este inevitabil ca o femeie, pentru a promova, trebuie să fie susținută tot de către bărbații care alcătuiesc majoritatea politicienilor, fapt ce dă naștere la speculații și la invidii”.

După o asemenea declarație nu ne rămâne decât să admitem posibilitatea ca domnișoara Elena Băsescu să ajungă prim-ministru sau, de ce nu, chiar Președinte al României, dacă lasă tăticul moștenire tronul.