Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·26 octombrie 2010
Dezbatere proiect de lege
Nicolae Ciprian Nica
Discurs
„Apel la dependență față de binele public”
Miercuri avem șansa istorică de a vota pentru români, pentru o viața mai bună a 20 de milioane de oameni. Avem șansa de a arăta celor care ne-au trimis să îi reprezentăm că nu suntem doar o mână de oportuniști care ne votăm pensii speciale, ci suntem oameni politici responsabili care luăm decizii în funcție de interesele naționale.
Îmi place să cred că atunci când interesul național ne-a dictat un anumit comportament, noi, parlamentarii, am reușit să găsim puncte comune de discuții și am reușit să trecem peste orgolii, peste lucrurile care ne despart.
Îmi place să cred că încă mai putem găsi puncte comune și consider că lucrurile care ne despart sunt insignifiante față de interesele celor 20 de milioane de oameni care mâine vor fi cu ochii pe noi.
Am făcut aceste precizări deoarece am convingerea că mâine colegii noștri de la UDMR, UNPR și PDL vor avea bărbăția necesară pentru a vota moțiunea de cenzură cu riscul de a pierde guvernarea. Vor face acest lucru dacă vor înțelege că puterea este efemeră și, decât să fii la putere și să te comporți haotic, să asiști la disoluția statului și la nenorocirea propriului popor, mai bine îți asumi eșecul și, pentru binele comun, treci în opoziție.
Binele public, bunăstarea românilor sunt principiile după care noi, parlamentarii, trebuie să ne ghidăm atunci când suntem chemați la vot. Nu avem voie să ne îndepărtăm de interesele naționale pentru că noi suntem slujbașii românilor și nu putem lucra împotriva intereselor acestora.
Colegii mei de la PDL, UDMR și UNPR sunt și ei tot în slujba românilor. Nu sunt în slujba lui Băsescu, a lui Boc sau a Robertei. Nu sunt în slujba grupării care a acaparat puterea prin hoție și minciună și care a ridicat incompetența și oportunismul la rang de virtute guvernamentală, nu sunt în slujba Guvernului Boc care a declanșat războiul economic împotriva românilor și care a sugrumat cu taxe și impozite aberante libera inițiativa și investițiile în mediul privat. Deputații și senatorii, în virtutea contractului cu cetățeanul pe care l-au semnat atunci când au fost învestiți, trebuie să lase culoarea politică la ușile Parlamentului și să se comporte în interiorul acestuia ca reprezentanți ai oamenilor care și-au pus speranțele în ei. Nu trebuie să se comporte ca reprezentanți ai unui Guvern care au făcut din România o țară care funcționează doar pe datorie, care au făcut din sărăcirea populației politică de stat și care, prin sistemul clientelar, căpușează instituțiile și sifonează banul public.
Cred că moțiunea de cenzură care va fi supusă votului miercuri este singura șansă pe care milioane de pensionari și de salariați o au pentru a nu se afunda și mai mult în sărăcie și, în același timp, este oportunitatea noastră, a parlamentarilor, de a demonstra că, înainte de doctrine, de interese de partid sau de grup, ne aflăm în slujba cetățeanului și atunci când luăm decizii o facem în interesul acestuia.