Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·30 martie 2010
Declarații politice · Trimis la votul final
Vasile Filip Soporan
Discurs
„Apel pentru eficiența energetică și utilizarea resurselor regenerabile”
Contextul european privind eficiența energetică și utilizarea resurselor energetice este dominat de răspunsul Uniunii Europene cu privire la realizarea obiectivului major de „combatere a schimbărilor climatice”. Răspunsul este materializat prin prioritizarea politicilor din domeniul mediului și al energiei, concretizarea acestora realizându-se prin pachetul legislativ „Energie – schimbări climatice”, agreat de șefii de stat și de guverne la Consiliul European din 13 decembrie 2008 și adoptat în cadrul Reuniunii plenare a Parlamentului European din 17 decembrie 2008. Pachetul repartizează între statele membre, prin criterii și ținte, obiectivele UE asumate la Consiliul European de primăvară din 2007, respectiv de reducere la nivelul UE, până în 2020, cu cel puțin 20% a emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) și creșterea, în același interval de timp, cu 20% a ponderii energiilor regenerabile în totalul consumului energetic, precum și creșterea eficienței energetice cu 20%. Practic, într-o formă simbolică, procesul poate fi numit 20-20-20.
În cazul încheierii unui acord global în domeniul schimbărilor climatice care să continue Protocolul de la Kyoto în perioada post-2012, UE își va asuma un angajament de reducere a emisiilor de GES de 30% față de nivelul înregistrat în anul 1990, cu condiția ca și celelalte țări dezvoltate să își asume angajamente comparabile.
Pachetul legislativ conține: Directiva 2009/29/CE – Directiva ETS revizuită, Decizia non-ETS – Decizia 2009/406/CE, Directiva privind energiile regenerabile (RES) – Directiva 2009/28/CE, Directiva privind stocarea geologică a CO2 (CCS) – Directiva 2009/31/CE.
Directiva 2009/29/CE – Directiva ETS revizuită conține schema de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră. Elementul de noutate este legat de extinderea schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră prin introducerea altor sectoare/categorii de instalații și a altor gaze cu efect de seră (în prezent se aplică doar emisiilor de CO2). Documentul modificat este Directiva 2003/87/CE. Scopul modificării este legat de îmbunătățirea și extinderea schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră.
Decizia non-ETS – Decizia 2009/406/CE are conținutul legat de atingerea țintei de reducere cu 20% a gazelor cu efect de seră până în anul 2020, față de anul 1990. În acest cadru, sectoarelor non-ETS le revine un procent de reducere de 10% față de anul 2005, la nivelul întregului spațiu UE. Sectoarele non-ETS sunt acelea care nu cad sub incidența schemei, ca de exemplu: transporturile, agricultura, deșeurile, serviciile, locuințele, în principal instalațiile de încălzire, instalații de capacitate mică care nu fac obiectul schemei de comercializare. Criteriul principal avut în vedere la distribuția eforturilor de reducere între statele membre este PIB/cap de locuitor. Având în vedere diferențele de dezvoltare economică și luând în considerare necesitatea creșterii economice în noile SM, reducerea de 10% pentru sectoarele non-ETS se reflectă prin ținte diferite, situate între -20% și +20%. România are prevăzut un procent de +19% față de anul 2005 pentru sectoarele non-ETS. Cu toate acestea, posibilitatea de a crește emisiile din surse non-ETS cu 19% față de nivelul din 2005 determină, totuși, necesitatea elaborării unor politici și măsuri de limitare a emisiilor de GES în aceste sectoare, în cazul creșterii emisiilor în respectivele sectoare.