## **Domnul Cătălin Marian Predoiu** – _ministrul justiției_ **:**
Domnule președinte al Senatului, Doamnelor și domnilor senatori,
Vă mulțumesc pentru invitația de a mă adresa dumneavoastră pe marginea Proiectului de lege privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative.
În câteva minute, voi expune câteva constante ale filozofiei care a stat la baza acestei inițiative.
De ce Guvernul a inițiat acest proiect de lege? E prima întrebare care cred că trebuie lămurită în fața Domniilor Voastre.
Reamintesc faptul că acest cadru normativ al Agenției Naționale de Integritate a fost adoptat în anul 2007 și a fost o consecință directă a Deciziei Comisiei Europene nr. 928 din 13 decembrie 2006. Această decizie a stat la baza finalizării procesului de aderare a României la Uniunea Europeană.
Cadrul normativ adoptat în 2007 a fost succesiv modificat tocmai datorită faptului că a trebuit să se pună în acord, tehnic, în detaliu, conținutul său cu conținutul anexei deciziei Comisiei Europene sus-amintite.
De altfel, ultima modificare a acestui cadru normativ a avut loc în anul 2008, când plenul Senatului a adoptat legea, cu cvasiunanimitate, înregistrându-se atunci numai 3 abțineri. A intervenit însă decizia Curții Constituționale, în urmă cu trei săptămâni, care a criticat cadrul normativ sub mai multe aspecte. Acesta a fost motivul pentru care Guvernul a trebuit să inițieze proiectul de lege, pentru a pune de acord cadrul normativ al agenției cu prescripțiile Curții Constituționale, care, după cum știți, sunt obligatorii pentru noi toți.
Altminteri, nu am fi procedat la o restructurare sau o schimbare, în acest moment, a legilor aplicate agenției, pentru simplul motiv că ea intrase într-un parcurs normal de funcționare și fusese notat acest lucru, în mod expres, în ultimele două rapoarte de țară pe justiție.
Fac o paranteză și subliniez, cred, pe bună dreptate, faptul că aceste rapoarte pe justiție implică o serie de obligații pentru țara noastră, fără de care nu putem ridica Mecanismul de cooperare și verificare, aspect care este de natură să stânjenească nu numai acțiunea noastră în interior, inclusiv cea legislativă, ci și acțiunea noastră în exterior, și sunt în această sală responsabili cu politica externă a României, de-a lungul vremii, care știu foarte bine la ce mă refer. Am închis paranteza.
Ce spune Curtea Constituțională, în esență? Curtea Constituțională critică Legea privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate sub trei aspecte. În primul rând, spune Curtea Constituțională, agenția nu poate sesiza direct instanța, solicitând confiscarea averilor. În al doilea rând, spune Curtea Constituțională, ANI nu poate face o activitate jurisdicțională, nu poate stabili dreptul, nu poate spune dreptul, _juris dicto_ , atribuție care este rezervată, într-adevăr, organelor jurisdicționale stabilite potrivit Constituției și legilor ordinare.
În fine, mai spune Curtea Constituțională, declarațiile publice de avere încalcă dreptul la o viață privată.
Nu este rolul meu să fac o exegeză sau o analiză critică a prevederilor Curții Constituționale, vreau doar să reamintesc că aceste principii pronunțate de Curtea Constituțională au fost, la rândul lor, puse în discuție, dacă nu chiar criticate, chiar de o parte din membrii completului, care s-au pronunțat în sens contrar, prin opinie separată.
Atât decizia Curții Constituționale, cât și opinia separată sunt publice în acest moment, au fost chiar de la data pronunțării, prin afișare pe site-ul instituției.
Ce a făcut Guvernul? Guvernul a elaborat un proiect de lege prin care a încercat să răspundă criticilor Curții Constituționale. Ne-am conformat, cu alte cuvinte, deși – o spun fără nicio rezervă – nu ne-a fost confortabil și nu ne este confortabil, pentru că suntem între doi parametri care, aparent, se contrazic. Pe de o parte, avem decizia Curții Constituționale, care spune „Nu lăsați ANI să ia decizii obligatorii cu privire la patrimoniu.”, și, pe de altă parte, avem decizia Comisiei Europene, care spune, _expressis verbis,_ „Agenția Națională de Integritate trebuie să ia decizii obligatorii, care să conducă la sancțiuni disuasive”.
Ce poți să faci în această situație decât să alcătuiești un proiect de lege echilibrat, prin care să înlocuiești termenul și conceptul de cercetare, de anchetă, cu cel de analiză și evaluare, să înlocuiești atribuția ANI de a merge direct la instanță cu aceea de a elabora un raport de evaluare bazat pe probe, pe care să-l trimită apoi către Agenția Națională de Administrare Fiscală și către Parchet, în fine, să te asiguri, înainte de a face aceste lucruri, că persoana vizată este invitată și să-i dau posibilitatea să-și exprime punctul de
vedere sau să exhibe o serie de documente, date, informații, care să conducă la stabilirea concluziilor în corespondență cu realitatea, cu adevărul?
Am făcut toate aceste lucruri și am înaintat proiectul către Camera Deputaților, însoțit – iarăși trebuie să spun – de o serie de suspiciuni, care veneau, pe de o parte, din rândurile suporterilor agenției, care spuneau că proiectul este prea blând, pe de altă parte, de criticile adversarilor agenției, care spuneau că proiectul este prea sever. În continuare, ANI are prea multe atribuții.
Noi rămânem la părerea că am făcut un proiect echilibrat, care, dacă îmi permiteți termenul mai puțin academic, s-a strecurat printre cele două decizii ale Curții Constituționale și decizia Curții Europene, asigurând Agenției Naționale de Integritate tot angrenajul necesar pentru a-și continua misiunea.
În viziunea acestui proiect, condiția succesului agenției este cooperarea interinstituțională, adică ANI va trebui să coopereze foarte bine cu ANAF și cu Parchetul, astfel încât acțiunea ei să fie dusă la bun sfârșit, cu garanțiile de constituționalitate necesare.
La Camera Deputaților a fost propus un amendament prin care se reînființau comisiile de pe lângă curțile de apel, cărora ANI să le adreseze aceste lucrări de evaluare, pe baza cărora comisia să propună instanței – atenție! –, nu să ia direct singură, ci să propună luarea unor măsuri aplicate patrimoniului persoanei.
Am îmbrățișat această idee, pentru că am considerat că orice propunere care întărește rolul agenției în cadrul constituțional existent este o propunere benefică.
Voi reveni puțin asupra acestui aspect mai târziu.
Pe de altă parte, în Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări, am avut o serie de dezbateri, într-adevăr, principiale, și îndrăznesc să spun, cu voia comisiilor reunite, Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări și Comisia pentru drepturile omului, culte și minorități, chiar valoroase din punct de vedere juridic, în care s-au confruntat, evident, două concepții: una potrivit căreia trebuie să întărim rolul agenției și cealaltă potrivit căreia ar trebui să avem o agenție cât mai neutră, dacă doriți, din punct de vedere al intervenției directe asupra patrimoniului.
Ceea ce a fost important, după părerea mea, a fost, în primul rând, păstrarea naturii juridice a agenției. Ea rămâne un organism autonom, aflat în subordinea Parlamentului, a dumneavoastră, care este supravegheat, din punct de vedere al managementului, de un consiliu național de integritate, care prezintă rapoarte care oferă toate garanțiile necesare pentru respectul vieții private, dar care, în același timp, să poată să exercite atribuții în domeniul asigurării integrității în exercitarea funcțiilor publice.
Un al doilea aspect important a fost legat de dosarele pe care ANI le-a procesat până în acest moment și nu ascund că aceasta a fost o miză tot timpul în acest proces, o miză ascunsă, o miză pentru care ne-am bătut, mai pe față, mai disimulat, sub forma amendamentelor pe care am încercat să le apărăm.
În text există o prevedere foarte precisă, acceptată și de către comisii după vot, în sensul că dosarele, lucrările agenției rămân valabile, vor continua sub noua procedură și pot fi valorificare în condițiile date, recunoscute de legea pe care, eventual, o veți adopta.
Un al treilea element important, asupra căruia, din păcate, argumentele noastre, ale Guvernului, nu au prevalat, a fost păstrarea comisiilor despre care aminteam. S-a spus aici –
și încerc să răspund domnului senator Frunda – că aceste comisii ar ieși din cadrul constituțional. Îndrăznesc să aduc în fața dumneavoastră o opinie contrară, argumentată chiar de Decizia Curții Constituționale nr. 321 din 29 martie 2007, care spune, _expressis verbis_ , „Compunerea comisiei din judecători și procurori nu contravine Constituției” – repet, nu contravine Constituției –, „deoarece aceasta nu cuprinde nicio restricție în această privință.”
Există și alte decizii care au controlat, din punct de vedere constituțional, existența comisiilor.
Deci, da, noi pledăm, în continuare, pentru această tehnică de a pune la dispoziția ANI un instrument în plus de asigurare a integrității.
De asemenea, s-a mai adus în discuție aici comisia stabilită, pe vremuri, pe Legea nr. 18 din 1968. Sigur, este un procedeu de virtuozitate oratorică să aduci în discuție un element care, în mod emoțional, evident, influențează negativ părerile dumneavoastră asupra proiectului, dar ANI nu are niciun fel de legătură cu ceea ce a fost sub imperiul legii din 1968, și nu insist asupra acestui lucru. O simplă lectură a garanțiilor oferite persoanelor vizate este suficientă pentru susținerea acestei teze.
În fine, s-a mai ridicat problema – și mă apropii de finalul expunerii mele – existenței acestei agenții. De ce să avem această agenție?
S-au expus și declarațiile a doi responsabili importanți în cadrul angrenajului european. Cred că nu putem nega o realitate, și anume că România are încă probleme de integritate în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, poate nu de anvergura pe care o avea în anii 2006–2007, când s-a gândit acest mecanism, dar, cu certitudine, nu putem ignora acest fenomen.
Ca ministru al justiției, nu pot să mă fac că nu văd că statisticile ANI demonstrează indubitabil faptul că ne confruntăm în continuare cu probleme de integritate și chiar de corupție în exercitarea funcțiilor și demnităților publice.
Trebuie să avem acest mecanism instituțional complex, compus din Agenția Națională de Integritate, compus din Direcția Națională Anticorupție, compus din Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, care să combată acest flagel al corupției și crimei organizate.
Fără stârpirea acestui flagel, țara aceasta nu va fi atractivă nici pentru investiții, nici pentru oricine dorește să-și caute fericirea printre noi, pentru că nu putem să fim compatibili cu ceea ce se întâmplă la ora aceasta în Europa.
Sunt convins că, în momentul în care vom reuși eliminarea acestui flagel, și declarațiile noastre de avere vor arăta ca cele ale domnului Barroso.
De altfel – și dați-mi voie să închei –, în sistemul pe care Guvernul l-a propus, de declarații publice și declarații confidențiale, vă rog să observați că declarația publică prezintă exact aceleași date pe care le prezintă declarațiile sau tipul de declarații pe care domnul senator vi le-a prezentat.
Aș vrea să mulțumesc, sincer, colectivului de la minister și de la agenție care a contribuit la elaborarea acestei legi, aș vrea să mulțumesc și comisiilor reunite, Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări și Comisia pentru drepturile omului, culte și minorități, cu care am avut, într-adevăr, un dialog profesional extrem de valoros.
Sper că Domniile Voastre ați primit cu inima deschisă ceea ce am încercat să pledez în fața dumneavoastră și reamintesc faptul că nu este vorba doar de un act normativ
intern, este vorba de o obligație, obligație pe care statul român o are față de partenerii europeni, față de comisie. Vă mulțumesc pentru atenție.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.
Cătălin Marian Predoiu · 12 mai 2010 · monitorul.ai