Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 octombrie 2009
procedural · retras
Petru Călian
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## **Domnul Petru Călian:**
Domnule președinte, Doamnă președinte, Domnule prim-ministru, Domnule ministru,
Stimați colegi,
Ne aflăm în fața unei scene cu repetiție și dezbatem o moțiune de cenzură care a devenit un obicei pentru anumite partide și al cărei text exprimă o serie de nemulțumiri nefondate, enunțate anterior printr-o altă moțiune de cenzură, care a fost respinsă.
Împotriva cui este îndreptată moțiunea nu mai contează, doar dă bine la electorat. Și de această dată, ingredientele sunt complete. Un lider înțepat pe la spate mișelește pledează în victimă, înconjurat de susținătorii neconsolați și nemulțumiți că „șeful” a dat tonul retragerii. La mijloc de drum s-au împotmolit, iar la o adiere de vânt au căzut și, dezamăgiți, mai caută să arunce cu câte o fumigenă, pentru că, vezi Doamne, au plecat cu fruntea sus, evitând ușa din dos. În esență, PSD-iștii, pentru că despre ei vorbim, au dat dovadă de lașitate, părăsind Guvernul. Dacă PSD, PNL și UDMR sunt atât de îngrijorate de situația țării, atunci de ce caută cu disperare să blocheze activitatea Guvernului și a Parlamentului prin acte demagogice?
Ne aflăm într-o criză serioasă care nu necesită o accentuare din partea clasei politice, clasă a cărei prioritate trebuie să fie soluția anticriză, și nu boicotarea măsurilor adecvate. Locomotiva lui Crin s-a împotmolit din nou. De această dată, a oprit pentru a lua dintr-o gară izolată câțiva călători fără bilet: Geoană și mărfarii săi. Această moțiune, care seamănă mai degrabă cu o caricatură, amuză teribil inclusiv opinia publică. PD-L este iarăși ținta săgeților otrăvite trase la disperare tocmai de către partidele care au guvernat țara în ultimii 20 de ani.
Guvernul Boc a realizat în 300 de zile ceea ce nu au reușit alții să facă în ultimul deceniu. Doresc să le reamintesc inițiatorilor acestei moțiuni, și susținătorilor totodată, o mică parte din realizările Cabinetului Boc, pentru că sunt extrem de importante:
– Ajutoare pentru încălzirea locuințelor, ele fiind destinate familiilor cu venituri mici. Guvernul a alocat suma de 173 de milioane de euro pentru întreaga perioadă a sezonului rece. Dacă o familie are pe membru de familie un venit sub 155 de lei, 90% din valoarea facturii se compensează de către stat.
– Subvenții pentru agricultură: au fost alocate și vor fi alocate fonduri în valoare de 424 de milioane de euro pentru plata subvențiilor în agricultură, în vederea păstrării și protejării culturilor de toamnă. Banii destinați acestei plăți sunt împrumutați de la Trezoreria Statului, urmând ca după ce aceste sume vor fi primite de la Uniunea Europeană să se întoarcă la Trezorerie. Astfel, prin acest demers, agricultorii vor primi fondurile în timp real.
– Măsuri de stimulare a mediului de afaceri, ajutoare de peste 100 de milioane de euro și neimpozitarea profitului reinvestit. Guvernul estimează că neimpozitarea profitului reinvestit va stimula crearea de noi locuri de muncă.