Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu

## **Domnul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu:**

Domnule președinte al Camerei Deputaților, Doamnelor și domnilor senatori și deputați, Domnule prim-ministru, Stimați membri ai Guvernului,

Din considerente de colegialitate și pentru a scurta așteptarea poate tensionată a semnatarilor moțiunii, am decis să-mi încep discursul cu concluzia: Grupurile ALDE nu vor vota moțiunea. ( _Aplauze.)_

Indiscutabil însă este dreptul constituțional al parlamentarilor care doresc căderea unui guvern să depună o moțiune de cenzură și noi respectăm cu sfințenie acest drept.

După cum știți, moțiunea este glonțul de aur cu care opoziția poate să încerce o singură dată pe parcursul unei sesiuni parlamentare demiterea Guvernului prin mijloace democratice. Totuși, vreau să remarc faptul că în îndelungata mea activitate parlamentară nu am mai întâlnit o situație asemănătoare. Și am să vă explic și de ce.

În acest text al moțiunii și din modul în care moțiunea a fost pregătită, mi se pare că acest glonț a fost tras cu multă, multă nonșalanță.

Nu știu dacă este vorba de nepricepere, poate de diletantism – mă feresc să folosesc cuvinte mai dure – sau pur și simplu poate să fie dorința de a scăpa cât mai repede de această obligație, de această povară pe care o aveți, de a încerca demiterea Guvernului, sau de toate la un loc.

Toată lumea a observat că opoziția, din păcate, nu are niciun program real, alternativ la Guvern, nici persoane competente, care să preia conducerea Executivului, iar, din păcate, noul PNL, o spun cu mult regret, este în realitate vechiul PDL: nu are ideologie ( _Aplauze.)_ , nu mai are nicio legătură cu liberalismul – și vă dați seama cu cât regret spun acest lucru –, dar are o legătură certă. Doamna Paul, legătura de care vreau să vă vorbesc o știți: e legătura cu băsismul. ( _Aplauze._ )

Nu aș vrea să se înțeleagă cumva că regret inoportunitatea acestei moțiuni sau că aș fi preferat ca ea să fie depusă într-un moment, poate, cu sorți de izbândă. Nu. Dimpotrivă, mă bucur că amenințarea cu o moțiune de cenzură nu mai este posibilă și Guvernul se poate concentra pe îndeplinirea programului său.

Mă voi opri însă aici cu aceste considerații, dar voi continua cu ceea ce consider a fi centrul de greutate al discursului meu, și anume dezechilibrul puterilor în statul român, care este strâns legat de textul moțiunii dumneavoastră de cenzură.

De fapt, astăzi, dacă sunteți de acord cu mine, poate discutăm despre statul de drept. Moțiunea de cenzură pe care o dezbatem azi are legătură cu statul de drept și are la bază un singur argument: realitatea că prim-ministrul a fost trimis în judecată.

În țările cu tradiție democratică și în care noțiunea de stat de drept nu este doar o lozincă nici nu se ajungea la moțiune, premierul și-ar fi dat demisia din primul moment, pentru că singurul argument al trimiterii în judecată era mai mult decât suficient. La noi, din păcate, unele componente ale autorității judecătorești s-au remarcat nu doar prin succese indiscutabile în lupta cu corupția, ci și prin transformarea pe alocuri a actului de justiție în armă politică, prin abuzuri rămase nesancționate, care se perpetuează din cauza lipsei oricărui control din partea celorlalte puteri.