Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 iunie 2019
procedural · adoptat
Șerban Nicolae
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Incredibil. Dincolo de aceste lucruri însă, acest Guvern a închis peste 100 de dosare. Și am vorbit cu diverși colegi care îmi spuneau: se întâmplă întotdeauna în an electoral. Consiliul, Comisia vor să închidă dosare, pentru că este foarte bine să închidă dosare. Știți câte a închis Grecia în anul electoral 2014? 70. Păi, cum, nu mai era aceeași presiune, nu mai era același stil?
În final, ca să ne amuzăm, abia aștept următoarea moțiune de cenzură. Vreau să văd pe cine o să pună PNL-ul să se facă de râs. Data trecută l-ați avut pe unul care citea săracul până și pauzele dintre litere. E primul om care a reușit să citească pauzele dintre litere, provenind de la școala ajutătoare probabil. „Și pe colegul meu, reprezentantul celui mai principal și singurul partid conloc...” Și aici s-a oprit. Nu am zis nimic de ochelarii ăia primiți cadou din punga cu pufuleți.
Doamnelor și domnilor colegi, indiferent cât de mult și-ar dori unii puterea, indiferent cât de mult și-ar dori URSS–PLUS și alții să-și dovedească iar capacitatea zero de guvernare, nu fiți complicii marii trădări legate de Valea Uzului. Acest text cu această mizerie nu poate fi votat.
Și am să mai spun ceva – și unui coleg care a vorbit puțin mai devreme. Acolo românii, care s-au dus cu sobor de preoți, au aprins lumânări – și există dovezi – și au pus flori la toate mormintele, inclusiv la cele care aveau cocardă maghiară. Asta au făcut românii!
Etnia mea a fost aia civilizată. A dumneavoastră a pus lacăte etnice pe un cimitir. Să vă fie rușine!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.