Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·5 iulie 2018
other · respins
Virgil Daniel Popescu
Aprobarea unor modificări ale ordinii de zi
Discurs
## **Domnul Virgil Daniel Popescu:**
## Domnule președinte, Dragi colegi,
Partidul Național Liberal a votat împotriva acestei legi, pentru că nu este o lege făcută pentru turism, este o lege făcută pentru clientela dumneavoastră politică.
Practic, inclusiv secretarul de stat de la Ministerul Turismului, în comisie, ne-a spus că se grăbește cu această
lege – întrebându-l de ce nu putem sta până în toamnă, ca să avem o definiție clară a organizațiilor de management al turismului, al destinației – pentru că trebuie să trimită la post 10 oameni atașați în turism, în condițiile în care Ministerul Comerțului are 83 de trimiși la post care pot să preia din atribuții, iar, în condițiile ordonanței existente, date tot de Guvernul dumneavoastră, nu putea trimite la post decât salariați ai Ministerului Turismului. Așa poate să trimită și de la partid.
Vă atrag atenția aici, de la tribuna Parlamentului, că definiția Organizației de Management al Destinației, ca asociație conform Legii fundațiilor și asociațiilor, nu poate fi făcută în așa fel încât un membru fondator să aibă un alt vot, mai puțin important decât alt membru fondator, în funcție de cum plătește o taxă, cum este scris în lege.
Practic, ați făcut o lege care nu va fi funcțională, o lege care se va întoarce, evident, și va fi modificată printr-o altă ordonanță de urgență, doar ca să puteți trimite în vara aceasta la post 10 oameni.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.