Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 octombrie 2009
procedural · retras
Emil Boc
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Că el se numește Tăriceanu, că se numește Năstase, că se numește Iliescu sau cine o mai fi, dați-mi un exemplu cine a avut un asemenea curaj, alături de Guvernul pe care-l reprezint.
Deci este profund incorect față de colegii mei, membri ai Guvernului, față de colegii mei din Partidul Democrat Liberal, care m-au ajutat și m-au sprijinit în tot acest demers și fără sprijinul lor n-aș fi reușit acest lucru, pentru că i-am simțit totdeauna aproape pe cei din PD-L, și cărora le mulțumesc și pentru ce au făcut, și pentru ce fac astăzi, să apere în această țară reformele care sunt necesare românilor, pentru 22 de milioane, nu pentru parlamentari. Asta e diferența între ceea ce facem noi și ceea ce promovați dumneavoastră.
## Doamnelor și domnilor colegi,
Domnul Tăriceanu spunea că țin de scaun pentru că stau în casă de protocol. Pentru informarea corectă a românilor: și înainte de a fi prim-ministru, și acum, și după ce voi termina acest mandat, astăzi, peste patru ani sau oricând, stau acolo unde am stat și înainte, în același apartament la Cluj și în același apartament al Partidul Democrat Liberal la București. Nu am nicio casă de protocol.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.