Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 octombrie 2009
procedural · retras
Mircea Dan Geoană
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Multă lume a comentat în presă și în opinia publică faptul că la decernarea premiilor Nobel a fost aleasă, spre mândria României, o scriitoare germană de origine română, Herta Müller. Este un lucru bun.
Este, de asemenea, comentat faptul că Premiul Nobel pentru pace a fost acordat președintelui Obama, dar puțină lume a notat faptul că Premiul Nobel pentru economie în anul 2009 a fost acordat unui cuplu de economiști, Oström și Williamson, care au vorbit despre guvernanța economică și cauzele crizei.
Criza nu putea fi evitată în România, dar adâncirea crizei de la plus 8% în 2008 la minus 8%, 16% într-un singur an, este vina echipei economice și de guvernanță economică care se află azi în mod impostor în fața noastră.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.