Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 octombrie 2009
procedural · retras
Titus Corlățean
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## **Domnul Titus Corlățean:**
Domnule președinte al Senatului,
Doamnă președinte al Camerei Deputaților, Domnule prim-ministru,
## Doamnelor și domnilor colegi,
Am căutat, în aceste zile, măcar un motiv fundamental în plan intern sau extern pentru a mai ține în viață acest Guvern și, sincer, nu am găsit. Slujirea obedientă de către guvernanții PD-L-iști a celui mai iubit navigator al poporului nu constituie, în sine, un motiv pentru acceptarea în continuare a unui Guvern viciat de ilegalitate și neconstituționalitate.
Înainte de a prezenta câteva considerente în plan extern, care fundamentează decizia noastră de a spune la revedere acestui Guvern astăzi, voi face o scurtă considerație de ordin intern.
## Domnule prim-ministru,
V-am spus, acum câteva zile, încă o dată, că Partidul Social Democrat susține reglarea acestei așa-zise probleme a pensiilor parlamentarilor și v-am invitat foarte rapid, cu susținerea noastră, să adoptați o ordonanță de urgență pe această temă și, separat, să dezbatem problema complexă și cu un impact serios a chestiunii pensiilor, și să dezbatem în Parlament.
## Domnule prim-ministru,
Au trecut trei zile de când v-am spus aceste lucruri și dumneavoastră, care sunteți ardelean, probabil, veți calcula termenul și veți constata că astăzi a sosit ziua în care veți putea înțelege mesajul nostru. Ați ratat o șansă, o vom regla noi ulterior.
În ceea ce privește anumite considerații în plan extern, legate și de rolul esențial al primului-ministru, chestiuni care justifică decizia pe care am menționat-o, aș face următoarele precizări: am acuzat și acuz statutul umil al președintelui Băsescu la întâlnirile – puține – pe care le-a avut în acești cinci ani cu lideri europeni și lideri ai lumii, precum și erorile strategice de politică externă.
Dumneavoastră, domnule Boc, puteți sta liniștit. Nu sunteți susceptibil de astfel de probleme, pentru simplul motiv
că ați lipsit aproape cu desăvârșire din peisaj, ați fost o mână moartă pentru români în plan extern. Aflăm de la prieteni europeni că și atunci când ați fost prezent în activitățile internaționale ați făcut-o degeaba. De ce? Nu doar pentru că nu vă pricepeți, ceea ce, în definitiv, nu este de condamnat, nici pentru faptul că limba engleză prezintă încă necunoscute pentru existența și funcționarea dumneavoastră, ceea ce poate fi, în definitiv, tolerat, ci, mai ales, pentru faptul că nu ați dorit și nu v-a interesat. Cu neștiința și dezinteresul dumneavoastră, ați afectat însă direct promovarea intereselor României în exterior, pentru că rolul șefului Guvernului, potrivit și Constituției, este esențial.
Ați amputat deliberat capacitatea de funcționare și eficacitatea instituției Ministerului Afacerilor Externe. Împreună cu Ministerul Finanțelor, ați redus dramatic bugetul MAE și ați urmărit cu obstinație să-i loviți pe diplomații de carieră, ținte mai vechi ale marelui cârmaci, prin reducerea salariilor, votată de două ori de Parlament, pentru că era necesar.