Octavian Fulop

...vorbește foarte mult – evacuarea lagărului, în urma înaintării armatei sovietice. Deja auzeam tunurile. Noi știam că lagărul va fi eliberat, dar nu știam dacă noi vom fi liberi, nu vom fi executați. Eu am plecat cu ultimul transport, în așa-zisul „marș al morții”, despre care vorbesc.

Vreau să precizez – că am auzit mai multe cuvântări, intervenții, în diferite ocazii: Auschwitzul n-a însemnat și eliberare. Eu abia la 4 mai am fost eliberat de armata americană, despre care voi vorbi imediat. Auschwitzul, la care am reușit să mergem, a fost evacuat. Ăia pe care-i arată mereu la... Tatuajele și cu copiii, diferite filme, ăștia au fost – nu am intrat în amănunte – în experimentele lui Mengele: gemenii și alte categorii care au fost acolo. Deci... Și am fost la „marșul morții”. „Marșul morții” a fost de la Auschwitz la o gară, la o anumită gară fiecare, că am avut alte direcții, depinde unde am fost duși. Vreau să spun că acest „marș al morții”, eu... Din tot grupul meu de opt de la Târgu Mureș, am mai rămas patru copii: eu – ăsta era grupul în care eram eu –, unul de la Budapesta și doi din Slovacia, Cehia. Și am făcut acest „marș al morții” pe Câmpia Poloneză, ultimul transport, într-un ger cumplit. Nu mai rețin gara în care am ajuns. Majoritatea celor care erau în coloană erau îmbrăcați foarte slab, haine vărgate, unii nici încălțăminte, picioarele înfășurate în cârpe, și acolo ne-a îmbarcat. Din datele pe care le am – eu n-am putut să număr, dar mai citesc și eu datele –, zeci de mii acolo au pierit, în acest „drum al morții”. La gara respectivă am fost numai bărbați încărcați în vagoane, deschise acum, nu de vită, deschise în acel ger.

Și după călătorie, vreo două zile, am ajuns la Mauthausen, lagăr foarte greu, la 25 ianuarie. Am date de la Crucea Roșie Internațională ale acestor momente, de unde am obținut anumite documente după căderea Zidului Berlinului. Acolo am stat vreo 4 zile. N-am intrat în cariera de piatră, despre care vorbeam – unul din cele mai grele lagăre.

La 29 mai am fost la Melk, un lagăr de filială al Mauthausenului. În acest lagăr filială, „noroc” – în ghilimele: conducerea lagărului nu mai era SS, partea germană, ci Wehrmacht, iar dincolo conducerea lagărului – interior, vorbesc – era un franc-tireur francez, al deținuților, și un austriac care s-a opus încorporării Austriei în Germania, înainte de..., a fost împotriva Anschluss-ului, cum se mai zice. Și am stat aici vreo 3 luni. „Norocul”: aici lucrai – „norocul” meu, în ghilimele –, aici lucrai într-o fabrică subterană de rulmenți, construiai, sub un munte. Pe noi, copiii... Erau și un grup de polonezi neevrei, apărut acolo pe drum, de la Auschwitz, nu erau cu noi la Birkenau, câțiva cehi și ne-au băgat la bucătărie, să spălăm zilnic. Acolo curățam, spălam, dar nu unde se face mâncarea..., partea pregătitoare. Am stat vreo 3 luni.