**Domnul Emil Boc** – _prim-ministrul Guvernului României_ **:**
Doamna președinte Roberta Anastase,
Distins prezidiu,
Doamnelor și domnilor deputați și senatori, Doamnelor și domnilor miniștri,
Elaborarea și adoptarea unui nou Cod penal reprezintă un moment crucial în evoluția legislativă a oricărui stat.
Decizia de a se elabora un nou Cod penal nu este o simplă manifestare a voinței politice, ci reprezintă, în egală măsură, un corolar al evoluției economico-sociale, dar și al evoluției doctrinei și jurisprudenței din România.
Această decizie de creare a unui nou instrument juridic în materie penală este fundamentată și de neajunsurile existente în actuala reglementare.
Codul penal actual a fost adoptat prin Legea nr. 15/1968 și se află în vigoare din 1 ianuarie 1969. Deși începând cu anul 1990 a existat o preocupare constantă de înlăturare a unor reglementări incompatibile cu exigențele statului de drept, modificările operate nu au fost și nu puteau fi în măsură să determine o modificare structurală a reglementării penale române. În prezent există 250 de legi penale speciale sau extrapenale conținând dispoziții penale. Deci, subliniez, astăzi avem 250 de legi, altele decât prevederile prevăzute în Codul penal, care completează actualele reglementări existente în Cod.
De aceea, este nevoie de un nou Cod penal care să unească toate aceste reglementări, să le dea un caracter unitar, în concordanță cu cele mai avansate soluții legislative în plan intern și în plan internațional.
Actualul regim sancționator penal, reglementat de Codul penal în vigoare, supus unor frecvente intervenții legislative asupra diferitelor instituții, a condus la o aplicare și interpretare neunitară, lipsită de coerența legii penale, cu repercusiuni asupra eficienței și finalității actului de justiție.
Analiza Codului penal în vigoare pune în evidență și un alt imperativ al noii reglementări, și anume simplificarea pe cât posibil a textelor de incriminare, evitarea suprapunerilor între diferitele incriminări și între unele dispoziții din partea specială și unele prevederi din partea generală.
Stimați colegi,
Doamnelor și domnilor parlamentari,
Vă prezentăm, pe scurt, principalele noutăți legislative cuprinse în proiectul Codului penal.
Partea generală reunește regulile aplicabile ansamblului infracțiunilor reglementate de legislația penală, în vreme ce partea specială cuprinde principalele infracțiuni, grupate în funcție de valorile sociale a căror ocrotire se realizează prin incriminare.
Sub aspectul reglementării instituției infracțiunii, s-a apreciat că este necesar să se renunțe la concepția materială asupra faptei penale și, implicit, la pericolul social ca trăsătură generală a infracțiunii. Situațiile care astăzi sunt soluționate în baza art. 18[1] din Codul penal trebuie să își găsească rezolvare pe baza principiului oportunității urmăririi penale.
În privința sistemului pedepselor, principala preocupare a constituit-o crearea unui mecanism care, prin flexibilitate și diversitate, să permită alegerea și aplicarea celor mai adecvate măsuri, pentru a putea asigura, în acest fel, atât o constrângere proporțională în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, cât și o modalitate eficientă de recuperare socială a infractorului.
De exemplu, pedeapsa amenzii primește o nouă reglementare, dar și o sferă de aplicare semnificativ lărgită
față de Codul penal în vigoare, prin creșterea numărului infracțiunilor pentru care aceasta poate fi aplicată ca pedeapsă unică, dar, mai cu seamă, ca pedeapsă alternativă la pedeapsa închisorii. Repet, mă refeream la pedeapsa amenzii.
De asemenea, merită a fi menționată și introducerea unei noi pedepse complementare: interzicerea dreptului de a se apropia de locuința, locul de muncă, școala sau alte locuri unde victima desfășoară activități sociale, în condițiile stabilite de instanța de judecată. E vorba de o pedeapsă complementară impusă de evoluțiile din ultima vreme ale societății românești, și nu numai, când aceste fapte au devenit din ce în ce mai dese. De aceea, este nevoie să avem în Codul penal reglementări prin care să putem interzice dreptul cuiva de a se apropia de o locuință, de un loc de muncă, de școală sau de alte locuri unde o persoană, victima în speță, își desfășoară activitățile sociale sau cele de familie.
Sub aspectul modalităților de individualizare a executării pedepsei, noul Cod are în vedere diversificarea cadrului reglementărilor în materie prin introducerea unor modalități alternative la executarea pedepsei în regim de detenție (renunțarea la pedeapsă, amânarea pronunțării pedepsei, sau suspendarea executării acesteia). Totodată, se impune ca, pe durata termenelor de încercare a diferitelor modalități de executare a pedepsei neprivative de libertate, să se reglementeze o intervenție activă a serviciului de probațiune, în vederea supravegherii eficiente a persoanei condamnate și a prevenirii comiterii de către aceasta a unor noi infracțiuni.
Și în ceea ce privește reglementarea răspunderii penale a minorilor s-a urmărit reformarea completă a sistemului existent în prezent.
O modificare importantă o constituie renunțarea la dualitatea de sancțiuni consacrată astăzi de Codul penal – pedepse și măsuri educative. Regula o constituie aplicarea în cazul minorilor a măsurilor educative, neprivative de libertate, măsurile privative de libertate constituind excepția și fiind rezervate ipotezelor de infracțiuni grave sau minorilor care au comis multiple infracțiuni.
Regimul prevăzut pentru executarea acestor măsuri este conceput astfel încât să ofere largi posibilități de individualizare, permițând adaptarea sa în funcție de conduita fiecărui minor pe durata executării pedepsei.
În partea specială, noul Cod penal reașază în limite normale tratamentul sancționator pentru faptele incriminate, astfel încât să se dea expresia viziunii contemporane asupra rolului pedepsei în reintegrarea socială a persoanelor care au comis infracțiuni.
În proiect au fost introduse numeroase fapte incriminate în prezent de legi speciale, vă vorbeam și spuneam că există peste 250 de legi speciale care conțin dispoziții cu privire la prevederi penale, astfel încât textul incriminator să se integreze organic în noul proiect de Cod penal.
În cazul infracțiunilor contra vieții persoanei, s-a realizat o simplificare a reglementării omorului prin renunțarea la reglementarea a două variante agravante distincte (omorul calificat și omorul deosebit de grav) și reținerea ca elemente circumstanțiale de calificare doar a acelor împrejurări care conferă faptei o periculozitate deosebită.
Pentru instituirea unei reglementări coerente în privința infracțiunilor de violență domestică, această împrejurare este valorificată ca un element circumstanțial de agravare în cazul tuturor infracțiunilor contra integrității corporale și sănătății.
Materia infracțiunilor împotriva libertății și integrității sexuale este complet revizuită, pe baza unei noi concepții, în acord și cu soluțiile unor coduri europene privind relațiile dintre infracțiunile înscrise în această categorie.
Coruperea sexuală de minori a fost completată cu noi ipoteze prin preluarea cu unele reformulări a unei părți a textelor existente în Legea nr. 196/2003 privind prevenirea și combaterea pornografiei.
În ceea ce privește infracțiunile denumite generic agresiuni asupra fătului, precizăm că acestea sunt rezultatele consultării organizate de comisia specială parlamentară cu practicienii în domeniu.
În privința infracțiunii de întrerupere a cursului sarcinii, s-a prevăzut în mod explicit nepedepsirea femeii însărcinate care comite această faptă, punându-se astfel capăt discuțiilor din doctrină în jurul acestei probleme. Prin urmare, fapta constituie infracțiune, cu toate consecințele ce decurg de aici, în planul participației penale, renunțându-se doar la sancționarea femeii însărcinate.
În urma discuțiilor din cadrul comisiei parlamentare speciale, la care au participat specialiști în domeniul medicinei, la infracțiunea de întrerupere a cursului sarcinii a fost introdusă o clauză de înlăturare a caracterului penal al faptei în situația în care avortul terapeutic a fost efectuat de un medic de specialitate până la vârsta de 24 de săptămâni sau în cazul întreruperii ulterioare a cursului sarcinii în scop terapeutic, în interesul mamei sau al fătului.
Cadrul incriminărilor în această materie a fost completat cu dispoziția din art. 202 „Vătămarea fătului”. Această incriminare vine să asigure protecția vieții în devenire pe durata unei perioade rămase neacoperite în reglementarea actuală. Este vorba despre intervalul cuprins între momentul declanșării procesului nașterii, moment din care nu se mai poate discuta despre o infracțiune de avort, și momentul încheierii acestui proces, moment de la care avem o persoană ce poate fi subiect pasiv al infracțiunilor din capitolele precedente.
Practica a demonstrat că în interiorul acestui interval se pot comite numeroase infracțiuni împotriva fătului, de la cazuri de culpă medicală în asistarea nașterii, soldate cu moartea sau vătămarea fătului, până la fapte intenționate.
În același timp, au fost incriminate faptele de violență comise asupra mamei pe durata sarcinii, care nu au fost
săvârșite cu intenția de a provoca avortul și nici nu au avut acest rezultat, dar au condus la lezarea fătului și, în final, la vătămarea corporală sau chiar la moartea copilului după naștere.
De asemenea, în urma dezbaterilor din cadrul comisiei speciale parlamentare și la cererea reprezentanților instituțiilor medicale de profil, la infracțiunea de vătămare a fătului a fost introdusă o cauză de înlăturare a caracterului penal al faptei, și anume săvârșirea acesteia de către un medic sau de o persoană autorizată să asiste nașterea sau să urmărească sarcina, dacă vătămarea s-a produs în cursul actului medical efectuat cu respectarea prevederilor specifice profesiei și în interesul femeii gravide sau al fătului, vătămare intervenită ca urmare a riscului inerent exercitării actului medical.
În materia infracțiunilor contra patrimoniului, s-a urmărit în primul rând o reconsiderare a limitelor legale de pedeapsă, în vederea readucerii acestora în parametri normali, dar și o simplificare a reglementării prin renunțarea la numeroase variante agravante.
În acest sens, practica ultimului deceniu a demonstrat că nu mărirea exagerată a limitelor de pedeapsă este soluția eficientă pentru combaterea criminalității. Astfel, deși pedeapsa pentru furtul calificat este, în legea în vigoare, închisoarea de la 3 la 15 ani, această sancțiune legală, nemaiîntâlnită în niciun alt stat de drept din Uniunea Europeană, nu a dus la o scădere semnificativă a numărului acestor fapte.
De altfel, în perioada anilor 2004–2006, aproximativ 80% din pedepsele aflate în curs de executare prin privare de libertate pentru furt și furt calificat erau de cel mult 5 ani de închisoare, ceea ce indică faptul că instanțele de judecată nu au simțit nevoia să aplice sancțiuni spre limita superioară maximă prevăzută de lege.
Pe de altă parte, intervalul foarte larg dintre limita minimă și cea maximă a pedepsei, de la 1 la 12 ani, de la 3 la 15 ani, de la 4 la 18 ani, a dus în practică la soluții mult diferite în ceea ce privește pedepsele concret aplicate pentru fapte asemănătoare, ori la pedepse mari pentru infracțiuni cu periculozitate scăzută, fapt care nu asigură caracterul previzibil al actului de justiție.
Într-un stat de drept, întinderea și intensitatea represiunii penale trebuie să rămână în limite determinate, în primul rând prin raportarea la importanța valorii sociale lezate pentru cei care încalcă pentru prima oară legea penală, urmând să crească progresiv pentru cei care comit mai multe infracțiuni înainte de a fi definitiv condamnați și cu atât mai mult pentru cei aflați în stare de recidivă.
De aceea, limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială trebuie corelate cu dispozițiile părții generale, care vor permite o agravare proporțională a regimului sancționator prevăzut pentru pluralitatea de infracțiuni.
Prin incriminarea exploatării patrimoniale a unei persoane vulnerabile se dorește reprimarea unor fapte care au proliferat în ultimii ani și care au produs uneori consecințe sociale devastatoare pentru persoanele care le-au căzut victimă, fiind aproape zilnic semnalate în presă cazuri ale unor persoane în vârstă sau cu o stare de sănătate precară care au ajuns să-și piardă locuințele în urma unor asemenea înțelegeri patrimoniale disproporționate.
Reglementarea infracțiunilor contra înfăptuirii justiției cunoaște modificări importante, justificate și solicitate de noile realități sociale și are ca obiectiv asigurarea legalității, independenței, imparțialității și fermității în procesul de înfăptuire a actului de justiție, prin sancționarea penală a faptelor de natură să influențeze grav, să ignore ori să submineze autoritatea justiției.
Pornindu-se de la aceleași rațiuni, au fost identificate și incriminate o serie de fapte evidențiate și în practica judiciară, care pot afecta semnificativ activitatea de înfăptuire a justiției, precum obstrucționarea justiției, influențarea declarațiilor, presiuni asupra justiției, compromiterea intereselor justiției, sfidarea instanței, asistența și reprezentarea neloială sau neexecutarea sancțiunilor penale.
De asemenea, în ceea ce privește infracțiunile de corupție (dare de mită, luare de mită, trafic de influență, cumpărarea de influență), au fost operate unele modificări referitoare la sfera subiecților infracțiunii, ca urmare a redefinirii noțiunii de funcționar public, precum și a modificării privind limitele de pedeapsă.
A fost introdus un nou capitol, denumit „Infracțiuni contra siguranței și integrității sistemelor și datelor informatice”, care regrupează incriminările în materie, conținute în prezent în Legea nr. 161/2003.
## Doamnelor și domnilor,
Permiteți-mi să reamintesc importanța acestui act normativ încă o dată din perspectiva obligațiilor pe care le avem în raport cu Uniunea Europeană și a faptului că aceste coduri sunt cerute de obligațiile pe care România și le-a asumat în fața Uniunii Europene și cred că acesta este momentul prin care putem să demonstrăm tuturor că suntem un stat care știe să-și respecte angajamentele, un stat în care cetățenii săi să se bucure, la fel ca orice cetățeni ai Uniunii Europene, de toate drepturile și libertățile pe care Uniunea Europeană le presupune.
În încheiere, din nou vreau să mulțumesc Ministerului Justiției pentru efortul constant pe care l-a făcut și domnului Predoiu, în mod special, și să arăt faptul că, în acest efort, la elaborarea Codului au participat cadre universitare de la prestigioase facultăți de drept din România, din principalele centre universitare, reputați practicieni în materie, cu toții având o îndelungată experiență practică în calitate de avocați, judecători, procurori și de formatori pentru numeroase promoții de juriști. De asemenea, mulțumesc cu această ocazie și altor juriști de marcă care și-au adus
contribuția pentru identificarea celor mai bune soluții în reglementarea raporturilor de drept penal din România.
Nu în ultimul rând, din nou subliniez importanța deosebită pe care a avut-o comisia parlamentară coordonată de Victor Ponta și la care au participat reprezentanți din toate grupurile politice și le mulțumesc pentru contribuția pe care au adus-o în perfecționarea unor soluții penale, pentru oferirea unor decizii și a unor cadre legale în care actualul Cod penal să fie cel mai bun produs pe care îl avem astăzi posibil, pentru a veni în fața dumneavoastră și a vă solicita să ne acordați acest vot de încredere simbolic prin procedura angajării răspunderii.
În încheiere, în temeiul art. 114 din Constituția României, Guvernul României își angajează răspunderea asupra Proiectului de Cod penal.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.