Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 martie 2014
Informare · informare
Constantin Niță
Discurs
## **Domnul Constantin Niță:**
În primul rând, aș aprecia poziția colegilor noștri, indiferent că sunt de la putere ori de la opoziție, și cred că a fost o dezbatere bună. Chiar dacă, sigur, m-am referit la domnul ministru, nu am făcut-o intenționat, pentru că întreaga moțiune este direcționată către mine și evident că trebuia să răspund la ceea ce a spus Domnia Sa, deși, față de ce ați scris dumneavoastră, eu v-am răspuns destul de elegant. Asta, sigur, presupune și o anumită educație.
În al doilea rând, s-a spus că nu am făcut notificarea Ordonanței nr. 57. Fals! S-a făcut prenotificare, s-a făcut notificare, este depusă la Consiliul Concurenței și așa mai departe.
Deci a doua chestiune, cu transferarea OPCOM-ului și a Formenerg-ului.
OPCOM-ul am ținut mult să vină la Departamentul de Energie dintr-un motiv foarte simplu: OPCOM-ul trebuie deschis capitalului privat; trebuie deschis și realizat, după părerea mea, cu o bursă regională puternică, pentru că are capacitatea aceasta, s-a dezvoltat foarte bine în acești ani și eu cred că ar fi o greșeală dacă nu am reuși să facem lucrul acesta.
Formenerg-ul este o societate care se ocupă de pregătirea salariaților din domeniul energiei. Din acest motiv am considerat că este bine să stea lângă Departamentul de Energie, și nu în altă parte.
Deci sunt argumente foarte clare.
Și, în sfârșit, aș vrea...
Îmi pare rău, eu nu mi-am permis să jignesc pe nimeni, nici să-l fac incompetent, nici să-l fac amator, dar cineva care a fost consilier al domnului Boc și a dus economia unde a dus-o... nu merită să fie nici șef de restaurant, darămite să conducă un sistem energetic național! E dificil, e greu. Asta
înseamnă profesionalism și mai înseamnă ceva – o anumită inteligență și un anumit mod de a lucra în echipă.
Vă mulțumesc și sper că veți respinge această moțiune.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.