Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·22 decembrie 2017
procedural · adoptat
Mihai Tudose
prim-ministrul Guvernului României
Discurs
## **Domnul Mihai Tudose** – _prim-ministrul Guvernului României_ **:**
Mulțumesc, domnule președinte.
Nu am vrut să am un mesaj cu conotații negative, tocmai de asta o să folosesc o abordare pozitivă, apropo de antevorbitor.
Să știți că da, de multe ori ne dăm la o parte, fiindcă cu anumiți oameni nu e bine să intri în contact. Că poate se ia, Doamne ferește!
Vreau să mulțumesc tuturor colegilor pentru eforturile depuse în aceste două săptămâni.
Vreau să le mulțumesc și celor care au depus amendamente corecte, normale, de bun-simț. Le vom avea în vedere, dacă, pe parcursul anului viitor, vom avea resurse suplimentare pentru a le implementa.
Vreau să vă mulțumesc tuturor pentru votul de astăzi, pentru încrederea pe care ne-o acordați nouă, Guvernului, și pentru încrederea pe care o aveți în noi, în toți. Împreună cu Parlamentul vom aplica acest buget, iar rezultatele nu vor întârzia să apară.
Vă mulțumesc încă o dată.
Sărbători cu bine! Să vă dea Dumnezeu sănătate!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.