Cristian Diaconescu

## **Domnul Cristian Diaconescu:**

## Domnule președinte, Stimați colegi,

Nu am să vin să susțin cauza unei instituții sau să încerc să aduc un alt gen de raționament în ceea ce privește votul dumneavoastră. Este dreptul fiecăruia în parte și, din ce s-a vorbit aici, există, evident, doza de adevăr și neadevăr normală în orice fel de retorică politică.

Ce voiam să vă spun este o poveste din istoria acestei instituții. După cum știți, începând din 1998, 2000, prin diverse formule guvernamentale – mai mult sau mai puțin susținute de opinia publică –, s-a încercat instituirea acestui mecanism de verificare a averilor, a bunurilor dobândite de demnitari în exercițiul mandatului lor.

Vreau să vă spun că în cursul anului 2004, pentru a deveni membri ai Uniunii Europene, am fost puși în situația de a accelera foarte serios procesul instituțional de constituire a unei structuri, noi o concepusem în momentul respectiv – cum a fost ideea Ministerului Justiției, la nivelul curților de apel – printr-o formulă, într-adevăr, cvasijurisdicțională, tocmai pentru a reuși – să vă spun foarte cinstit și direct – să închidem dosarul și capitolul de negociere nr. 24 – „Justiție și afaceri interne”, și pentru a deveni membri ai Uniunii Europene. Am făcut acest lucru pentru că angajamentele personale pe care și le luau câțiva dintre noi în acea perioadă erau de maximă importanță și, până la urmă, singura carte disponibilă pentru a finaliza procesul de integrare și a fi acum în Uniunea Europeană, și nu în afara Uniunii Europene.

Sigur, să ne amintim – poate multora dintre dumneavoastră nu o să vă facă plăcere – faptul că, în acel moment, Alianța DA era extrem de vehementă și extrem de virulentă la adresa guvernării PSD din acea perioadă tocmai pe aceste criterii. Organizațiile neguvernamentale, în egală măsură, ne criticau pentru lipsa de activism și de forță în a combate corupția, corupția devenind, începând cu anul 2001, 2002, un argument și politic intern, și perceput ca atare în plan extern. Atunci a trebuit să forțăm și să schimbăm cât se poate măcar încrederea pentru perspectivă în ceea ce privește România, iar câțiva oameni – sunt foarte bucuros că am fost și eu printre ei, și președintele Senatului, și domnul Pușcaș – am făcut o serie de angajamente, reușind să închidem capitolul nr. 24 și capitolul „Concurență” cu două săptămâni înainte de summitul Uniunii Europene. Probabil că pe mulți acest lucru nu vă mai interesează, dar, de atunci în continuare, problema instituțională și formulele Agenției Naționale de Integritate au devenit puncte de reper în ceea ce privește România.

Vreau să vă spun că în formula intruzivă și oarecum relativă din punct de vedere juridic, în formula care, din punct de vedere instituțional, suferă în fața opiniei publice din cauza unor greșeli și a unor inadecvări a funcționării acestei instituții a reprezentat totuși un argument, repet, solid.