Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·5 februarie 2013
procedural · adoptat
Adrian Miroslav Merka
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## **Domnul Adrian Miroslav Merka:**
Mulțumesc.
Domnilor președinți,
Domnule prim-ministru, Doamnelor și domnilor miniștri, Doamnelor și domnilor senatori și deputați,
S-au spus cuvinte frumoase, cuvinte dure, mai puțin dure. Toți colegii mei de dinainte au exemplificat importanța acestei legi pentru noi toți, pentru România. Dar, totuși, reîntregirea veniturilor din sistemul bugetar la nivelul anului 2010, creșterea venitului brut minim pe economie și indexarea pensiilor sunt eforturi politice comune la care și noi, reprezentanții Grupului parlamentar al minorităților naționale, am colaborat. Totodată, Grupul parlamentar al minorităților naționale a fost, este și va rămâne fidel politicii sale de stabilitate a României.
## Stimate domnule prim-ministru,
## Distinși membri ai Guvernului,
Totuși, trebuie să ne gândim și la celelalte lucruri pe care trebuie să le facem în continuare. Avem peste 615.000 de persoane cu venituri minime, acea pensie denumită pensia minimă de 350 de lei. Avem nevoie și pentru aceștia de o creștere proporțională, pentru a ajusta dezechilibrul dintre veniturile cetățenilor.
Avem nevoie de relaxare fiscală, predictibilitate, promovarea unui climat fiscal necesar stimulării investițiilor din țara noastră, pentru că mediul privat, IMM-urile și agricultura, în perioade grele – și știm bine: 2009, 2010, chiar 2011 –, au fost un motor.
Ținând cont că agricultura ne-a tras un semnal de alarmă în 2012, continuarea totuși a investițiilor din bugetul de stat în infrastructura rurală și urbană trebuie să fie și un punct de referință pentru noi toți, indiferent din ce partid suntem, indiferent din ce etnie facem parte, pentru că, într-adevăr, există, în continuare, diferențe între localitățile României.
Învățământul, sănătatea, cultura, cultele trebuie să primească în continuare atenție deosebită, deoarece sunt sectoare, pentru noi toți, importante.
Stimați colegi,
Investițiile făcute în anii anteriori, și umane, și financiare, din partea Ministerului Administrației și Internelor ne-au adus o notă maximă pentru eficientizarea pazei și protecției la granițele externe estice ale Uniunii Europene, ceea ce ne face să credem că, într-adevăr, vom putea să gândim la o aderare cât mai rapidă la Spațiul Schengen.
Dar să știți că și Grupul parlamentar al minorităților naționale, prin vocea membrilor, a sprijinit și va sprijini în continuare aceste politici necesare pentru România. Votul pe care l-a dat fiecare membru al acestui grup parlamentar în comisii, cât și în comisiile de specialitate – Comisiile de buget, finanțe, bănci –, reprezintă și votul nostru în continuare în plenul celor două Camere.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .