Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 ianuarie 2012
procedural · adoptat
George Crin Laurențiu Antonescu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## **Domnul George Crin Laurențiu Antonescu:**
Domnule președinte,
Chiar am ezitat înainte de a cere acest drept la replică și pentru motivul pe care l-am spus, și anume acela că n-am venit să facem polemică nici măcar de partide, darămite cu domnul Ioan Oltean.
Totuși, în momentul în care un domn, pe umerii căruia așa de tare apasă greutatea și povara principalului partid de guvernământ, își construiește toată pledoaria în legătură cu modesta mea persoană, un amărât care nici măcar nu am putut câștiga colegiul decât cu calculatorul, vin încă o dată și vă spun dumneavoastră, domnule președinte Vasile Blaga, care, anecdotic, paradoxal, cred că ați dat dovadă singurul de luciditate astăzi dintre colegii de partid, că noi n-am venit aici și n-am făcut o sesiune extraordinară ca să-mi spună domnul Oltean mie pe ce loc am ieșit, cu urna, cu calculatorul, ca să-mi spună mie când am s-ajung sau mai degrabă când n-am s-ajung Președinte al României, pentru că nu aceasta îi frământă pe oamenii care protestează. Oricât de mare ar fi – și de salutat, de altfel – diversitatea revendicărilor, lozincilor, desenelor, pantomimei din locurile publice, n-am aflat încă nici măcar de la diversioniștii dumneavoastră că acolo oamenii ar fi frământați de situația mea.
Sigur că, înainte de toate, eu nu v-am invitat nicăieri, domnule Ioan Oltean, și nu vă invit, și n-am să vă invit niciodată nici pe dumneavoastră, nici pe colegii dumneavoastră. Am spus doar că o nemulțumire se poate liniști cu jandarmii sau cu urnele. Nu v-am invitat nici la jandarmerie, nici la urne.
Doi. Sigur că ați vorbit trei ani de zile și o să mai vorbiți cât veți dori despre faptul că eu am ieșit pe locul doi în colegiu, la urne, nu la calculator, în conformitate cu Legea electorală, pe care, de altfel, nu doriți să o schimbați, pe care doriți să o folosiți acum. Am spus și atunci, spun și acum, fie un vot pe listă curat, proporțional, fie un uninominal în două tururi, ne scutește de griji. Dar nu aceasta este problema mea. Problema mea este că, dacă dumneavoastră vă expuneți ridicolului de a spune, pe de o parte, că eu la urne nu mi-am câștigat colegiul și, în același timp, de a arăta clar spaima dumneavoastră că eu voi deveni Președintele României, cred că este ceva dezechilibrat aici, ceva ridicol.
Și, în al doilea rând, că, de fapt, problema dumneavoastră nu este cum a ieșit, pe ce loc a ieșit Antonescu sau dacă Antonescu va ieși președinte sau nu. Problema dumneavoastră este să aveți un sistem cu calculator, cu urne, cum o fi, în care în ’90 Iliescu să vă pună pe listă, și să vă treziți parlamentar, în 1992 Petre Roman să vă pună pe listă, și să vă treziți parlamentar, după aceea să vă ducă Băsescu în cârcă, și să vă treziți mare om politic, mare orator și mare secretar general. Foarte bine, nu aceasta este problema! Diferența esențială dintre noi, dintre noi doi și dintre mulți ca dumneavoastră și mulți ca mine de aici din sală, este alta: pe mine nimeni nu m-a văzut vreodată milogindu-mă la vreun cabinet ministerial să obțin energie ieftină de la „băieții deștepți” pentru firmele mele!