Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 octombrie 2015
other · adoptat tacit
Horia Cristian
Aprobarea unei suplimentări a ordinii de zi
Discurs
Domnule președinte, Stimați colegi,
Vin acum de la o dezbatere care are loc aici, în Parlament, inițiată de Comisia pentru drepturile omului, unde un statistician de la Ministerul Sănătății ne-a spus că în mediul rural din România se trăiește foarte sănătos.
50% din decese sunt de caz cardiovascular, lucru pe care-l știam și nu ne miră. Încă 25% sunt decese de cauză circulatorie și numai 14% sunt decese de cauză oncologică și o privire superficială asupra problemei ne-ar putea face să credem că se moare mai puțin de cancer în mediul rural decât în mediul urban.
De fapt situația este extrem de tragică. În România sunt oameni care se nasc, trăiesc și mor fără să-i vadă vreodată vreun medic.
Faptul că în certificatele de deces este inclusă, așa, o cauză generică de deces, „insuficiență cardio-circulatorie”, este ca și cum ai spune că n-a avut zile.
De fapt, recunoașterea acestei boli extrem de grave care răpește foarte multe vieți este un pas pe care noi rămâne în continuare să-l facem. Este foarte greu să pui diagnosticul și să tratezi o boală de care nu ești conștient că există.
De aceea este foarte importantă, ca un pas esențial, recunoașterea Zilei mondiale de luptă împotriva cancerului și în România ca și în alte țări, pentru că este un motiv la fel ca multe alte motive să ne adunăm și să strângem rândurile, să încercăm să conștientizăm cetățenii României despre posibilitatea unei asemenea boli.
Din păcate, acest pas nu este suficient și trebuie să schimbăm radical modul în care facem medicina, să nu ne ocupăm în a ține pacienții bolnavi, ci în a ține pacienții sănătoși. Or, asta este o chestiune care depășește cadrul acestei legi.
În orice caz, Partidul Național Liberal salută această inițiativă legislativă și va vota favorabil raportului de adoptare. Vă mulțumesc.
De aceea, instituirea unei zile naționale pentru lupta împotriva cancerului este o dovadă a grijii sistemului de sănătate și, respectiv, a factorului politic pentru cei care suferă de această boală.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.