Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 octombrie 2013
other · respins
Valeriu Ștefan Zgonea
Discurs
## **Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:**
Domnule deputat, vă mulțumesc foarte mult pentru intervenția dumneavoastră.
Doamnelor și domnilor colegi,
Domnul ministru al fondurilor europene, domnul Eugen Teodorovici, pentru a răspunde la întrebările dumneavoastră, după care, așa cum am stabilit, ultimul cuvânt al prim-ministrului României.
Domnule ministru, aveți cuvântul.
## **Domnul Eugen Orlando Teodorovici** – _ministrul_
_fondurilor europene_ **:**
Vă mulțumesc, domnule președinte.
## Doamnelor și domnilor deputați,
## Stimați colegi,
E adevărat, timpul este foarte scurt și mă voi rezuma doar la a da câteva răspunsuri la ceea ce s-a spus puțin mai devreme, în special la ceea ce domnul deputat Nazare a afirmat. Din păcate, de la această tribună a făcut unele afirmații total incorecte.
Trebuie să spun foarte clar că programele operaționale blocate, toate cele cinci, au fost blocate ca urmare a ceea ce Comisia Europeană a identificat ca deficiențe în perioada 2009–2011. De asemenea, regula N+3, e adevărat, se obține în acest an și este un lucru foarte bun pentru România. În cazul neaplicării acestei reguli, România ar putea pierde peste 2 miliarde de euro, din cauza faptului că în acea perioadă, 2009–2011, deficiențele sistemului nu au permis o derulare normală a acestor fonduri europene.
Spuneați de contractele de finanțare, pot să vă spun că acestea, volumul acestora a crescut față de decembrie 2011
cu 45%, de la 11 miliarde de euro la 22, de la 15 miliarde de euro la 22 de miliarde de euro. Deci este o creștere semnificativă.
De asemenea, noi astăzi ne raportăm nu la contracte de finanțare semnate neapărat, ci la contracte de achiziție publică. Pentru că acestea sunt elementele care ne dau imaginea reală a situației pe fonduri europene. Orice raportare făcută numai la contract de finanțare arată sau induce o necunoscută destul de mare, pentru că asta, din păcate, putem vedea astăzi, contracte care au fost semnate de foarte mulți ani, din păcate blocate, au un nivel de implementare foarte scăzut.
Spuneți să nu vorbim despre trecut. Ca să vorbim despre viitor, nu trebuie să uităm trecutul. Dacă nu vom face acest lucru, vom cădea în același păcat, vom face aceleași greșeli pentru următorul cadru financiar. Tocmai asta a făcut Guvernul actual, a ținut cont de lecțiile trecutului, atât din România, cât și din alte state membre, a îndreptat în mare parte aceste deficiențe, o face în continuare, astfel încât, începând cu 2014, să avem chiar un nivel de absorbție satisfăcător.
Acord de parteneriat. A fost expus de foarte multe luni de zile, a fost elaborat într-un cadru deschis, unde au participat toți partenerii de dialog implicați în acest document. La 1 octombrie a fost expusă prima versiune a acestui document, care va fi trimisă Comisiei Europene după ce, sperăm noi, în cazul în care mai aveți și alte propuneri și corecții față de acest document, s-o faceți în cel mai scurt timp, cu rugămintea să fie făcute cât mai repede.