Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 octombrie 2018
Informare · informare
Lucian Nicolae Bode
Discurs
## Domnule ministru,
Ce v-am semnalat noi prin textul acestei moțiuni? Că economia României nu duduie, ci scârțâie, și mai are puțin și se gripează. Că obiectivele asumate, prin programul de guvernare, de dumneavoastră în ceea ce privește Legea redevențelor, Legea apelor minerale și Legea minelor sunt departe de a fi îndeplinite.
Chiar nu intuiți care a fost motivul pentru care ați fost deposedat de atribuțiile care vă reveneau în calitate de ministru inițiator la cele trei legi?
Cu siguranță nu putem bănui că este vorba despre un premiu pentru profesionalism. La fel cum nu putem bănui că în ceea ce privește trecerea industriei de apărare de la Ministerul Economiei la Ministerul Apărării a fost o pură întâmplare. Poate mai bine așa.
Să ne imaginăm, dragi colegi, ce ar fi însemnat să coordoneze domnul ministru Andrușcă transformarea, modernizarea și înzestrarea capabilităților structurilor Armatei Române.
Este evident, domnule ministru, că nu faceți față mandatului care v-a fost încredințat de Liviu Dragnea, în baza unui algoritm politic.
V-am mai semnalat, domnule ministru, în moțiune situația critică, de-a dreptul îngrijorătoare, în care se află companiile din portofoliul Ministerului Economiei. Unele înregistrează pierderi uriașe și se îndreaptă cu pași repezi spre faliment, iar altele, de importanță strategică pentru România, precum Transgaz și Transelectrica, sunt ținta unor politici guvernamentale dezastruoase, prin care sunt golite de resurse financiare.
Guvernul PSD–ALDE a pus gheara pe aceste companii și le-a direcționat banii din dividende și toate rezervele către bugetul statului, pentru a fi susținute toate măsurile populiste, îngropând astfel sectorul economic, care este singurul motor al dezvoltării într-o țară.
Mai mult, aceste companii, care, evident, nu constituie pentru dumneavoastră o prioritate, din perspectiva dezvoltării lor, nu mai sunt administrate în sistem dualist, pentru că așa a hotărât Adunarea generală a acționarilor, ci pentru a popula aceste structuri de conducere – și nu numai – cu cât mai multe sinecuri de partid.
Apropo, domnule ministru, m-ați întrebat, în calitate de semnatar al acestei moțiuni, ce am făcut pentru BRUA?
Dacă n-ați fost cumva prin România în ultimii ani, vă anunț că sunt unu dintre cei cinci inițiatori ai Legii nr. 185/2016, Legea BRUA.
În ceea ce privește înființarea FSDI. De la dumneavoastră, sincer, nu am nicio așteptare, dar, în schimb, mă aștept să-l văd pe Liviu Dragnea autoproclamându-se președintele acestei anexe de partid, iar pe Darius Vâlcov, la dreapta sa, în bordul de conducere, așa cum îi stă bine unui lider autocrat.
Acest fond, prin modul de organizare pe care l-ați propus, seamănă izbitor de mult cu modelul turc. Iar, recent, în Turcia, Erdoğan s-a autoproclamat președinte al Fondului Suveran Turc, numindu-l, totodată, pe ginerele său în bordul de conducere.