Titus Corlățean

## **Domnul Titus Corlățean:**

Domnule președinte, Domnule ministru,

Stimate colege, Stimați colegi,

Am ascultat cu extrem de mare atenție intervențiile atât ale președintelui Comisiei pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților, ale ministrului justiției, cât și ale colegilor, și sunt perfect de acord că este nevoie de o dezbatere, în primul rând, publică, transparentă și rațională în legătură cu un subiect referitor la care isteria mesajului public a constituit, cel puțin în ultima perioadă, mai degrabă regula, și nu excepția.

Și aș începe cu o primă afirmație, pe care aș numi-o „regula numărul 1”, pe care, până la urmă, cu toții ne-am asumat-o: atunci când îți asumi o funcție și o demnitate publică, îți asiguri și o anumită conduită, un respect al legii și o anumită transparență a exercitării mandatului, și este firesc să fie așa, este regula din toate statele democratice, deci și în România.

Care sunt mecanismele instituționale ale oricărui stat democratic pentru a asigura această conduită și respectul legii? De fapt, acest lucru îl avem astăzi în dezbatere.

Cred că a fost bine că s-a menționat un pic din istoricul acestei instituții, pentru că, adesea, ne ajută să ne aducem aminte de unde am plecat, unde suntem și unde vrem să ajungem.

S-a menționat, în special, rațiunea de oportunitate politică pentru accelerarea aderării la Uniunea Europeană ca fiind motivația fundamentală. Eu sunt complet de acord, dar credeam că la fel este și dorința de a asigura transparența actului decizional, respectarea legii de către cei care au funcții și demnități publice, așa cum este conduita europeană, nu aș vrea să neglijăm acest aspect. Care sunt însă realitățile românești față de practica europeană? Aici sunt puțin diferite. Aș reveni un pic și la istoric, pe scurt, și la situația actuală, și încotro ne îndreptăm.

S-a spus, pe bună dreptate, că în 2004 au fost negocierile legate de Capitolul „Justiție și afaceri interne”, capitolul 24, cu o decizie de închidere a acestuia, care a inclus și o așezare instituțională, o formă instituțională de verificare a averilor. Atenție!, acesta a fost principiul stabilit cu Bruxelles-ul și atunci, și ulterior, atunci când s-a pus problema deciziei Comisiei Europene din 2006, la care domnul ministru a făcut referire. Spun asta, și cred că este important, pentru că la acel moment, în 2004, când cei care conduceau România au decis înființarea acelui Consiliu Național de Integritate, în baza unei cooperări cu cei de la _Transparency International_ și cu experții de la Bruxelles, au răspuns acestui principiu stabilit, dar niciodată – atenție!, și aici voi nuanța afirmația domnului ministru – Bruxelles-ul nu ne-a impus soluția concretă instituțională. Ceea ce a venit de la București a fost o formă voluntară a angajamentului, care a îmbrăcat o anumită formă, acceptată de Comisia Europeană în 2004 și modificată ulterior în forma pe care o cunoașteți.